Obiectiile ce se pot aduce unui mare filosof, adica unui ginditor a carui opera are stil, pot fi niste obiectii valabile, cum ma las poate amagit ca ar fi cele aduse de mine autorului Despartirii de Goethe, dar creatia lui nu risca nimic prin aceasta. Iar cine accepta o filosofie ca arta, trebuie s o accepte vrind nevrind si ca filosofie. De aceea cultura este un imperiu al pacii. De aceea anticultura este atat de agresiva. Noica, ale carui venituri sunt modeste, cum e si normal pentru un „ahoretic”, care nu si iroseste vremea si preocuparile cu vane ambitii sau apetituri, si care nici macar nu mai are propriu zis o biblioteca, si a cumparat acum, la aceasta virsta tirzie, din niste drepturi de autor sau dintr un premiu literar, pe un pret evident nu mic, operele complete ale lui Goethe in editia „Propyläen”, cea mai buna din cite exista. A facut aceasta achizitie acum, dupa ce s a „despartit” de Goethe, explicind pe larg intr o carte motivele despartirii. Carte din al carei manuscris si a pierdut, prin efectul imprejurarilor, impreuna cu alte sapte, un capitol intitulat Despre „Goethitate”, unde se putea vedea ca despartirea aceasta nu era de fapt cu putinta.
In acelasi fel ma despart si eu de Noica. Adica deloc.

Al. Paleologu


Prin Amicus Plato, Al. Paleologu a scris un text admirabil despre un prieten admirabil. Si un text absolut necesar, care a purificat la vreme imaginea lui Noica, devenita usor bombastica si caricaturala spre sfarsitul vietii. Nimeni n ar fi fost mai potrivit si mai legitimat decat Al. Paleologu sa faca aceasta operatiune salutara de ravalement, care n a stirbit cu nimic aura inteleptului de la Paltinis, ci i a facut o doar mai adecvata, intrucitva mai aproape de proportiile spiritului intrupat. La Campulung, autorul Despartirii… a petrecut cinci ani, zi de zi, in preajma lui Noica; i a devenit prieten, convorbitor, partener cultural „pe picior de egalitate”, cum insusi autorul lui AntiGoethe tine sa precizeze. A urmat detentia comuna, o experienta a carei adancime nu se poate masura, cintari sau aprecia din exterior. In fine, regasirea, cu o intirziere de un deceniu, la linia de start a Istoriei. Personal, imi place sa vad in cuplul Constantin Noica – Alexandru Paleologu o pereche de dansatori desavirsiti in care nimeni nu are a l invata pe celalalt cum sa urmeze ritmul ori cum sa tina pasul, in care nimeni nu are a i da nici o lectie partenerului (ei se pot corecta reciproc, dar nici unul nu ia dansul de la zero). Asta n au vrut sa vada, acum douazeci de ani, majoritatea celor care si au simtit dinamitata veneratia lor pentru Noica prin Amicus Plato… Noi insa nu vom tulbura farmecul dansului facind pariuri inoportune in culise.

Cristian Badilita



ANUL APARITIEI: 2006
FORMAT: 10,5 x 18
NR. PAGINI: 134