Cu douazeci si cinci de secole in urma, in China, Sun Tzu a scris primul tratat de arta a razboiului. Pentru a obtine victoria, strategul inteligent se bazeaza pe puterea sa, dar si mai mult pe moralul oamenilor, pe circumstantele exterioare si pe informatiile pe care le detine. Razboiul trebuie castigat chiar inainte de angajarea in lupta. Sun Tzu nu descrie batalii grandioase sau inclestari de sabii si nici nu enumara tehnici sortite a se perima. Arta razboiului este un tratat despre strategie, un text clasic de gandire politica si un curs rapid dar eficient pentru antrenarea inteligentei oricui, dar mai ales a celor care aspira la pozitia de lider.
Arta razboiului este citita si azi cu aceeasi fascinatie, constituindu-se intr-un veritabil sistem filosofic.
Noua editie din Arta razboiului contine un amplu dosar de receptare a acestei carti fundamentale pentru gandirea strategica, volum utilizat frecvent in afaceri, in managementul crizelor, in trainingul leaderilor, in politica si in teoriile jocului.

In "Introducerea" la tratatul despre beligeranta, Arta razboiului, ganditorul chinez Sun Tzu (544 i.Hr. - 496 i.Hr.) isi precizeaza aderenta la o idee simpla privind definitia statului, care implica in structura de adancime razboiul: "Razboiul este o problema de o importanta vitala pentru stat, o problema de viata si de moarte, calea care duce sau spre supravietuire, sau spre disparitie."
Aceasta asertiune nu este singura reflectie asupra conditiei razboiului, asupra ratiunilor pentru care se naste, care pentru Sun Tzu nu tin de dorinta de a proteja, de a apara valori, nici macar de incercarea de a restabili un echilibru pierdut. Razboiul este o chestiune pragmatica atata vreme cat mobilul sau este - intotdeauna - profitul!
Printr-o inferenta frecvent utilizata in studiile recente de geopolitica si istorie militara, razboiul are drept declansator interesul economic al unei instante si, de aici, dezechilibrele pe care le genereaza, intre care pauperizarea populatiei este cea mai grava. O interpretare de acest fel rateaza una dintre dimensiunile esentiale ale oricarui gest, act, fapt, rateaza dimensiunea culturala a razboiului. Pentru ca suntem europeni, vedem lucrurile intr-un sistem cartezian. O eroare de plasament cultural atunci cand cautam sensurile Artei razboiului, pentru ca preceptele strategului chinez nu trebuie supuse acelorasi exigente de metoda, ordine si rigoare.
Profitul este scopul final al razboiului, profit al statului; chiar daca nu o spune expressis verbis, nucleul iradiant al statului este generalul, un fel de atribut al identitatii acestuia: "Iata de ce generalul, care, atunci cand inainteaza, nu urmareste gloria personala, iar atunci cand se retrage, nu este preocupat de evitarea unei sanctiuni, ci are un singur tel: sa protejeze populatia si sa slujeasca interesul superior al suveranului sau - este pentru stat un giuvaer pretios."
Sun Tzu vorbeste despre general, pornind de la principiul ca suveranul este in mod destinic virtuos. El nu intuieste ca acesta nu ar putea avea alt motiv decat profitul statului pentru care sa declare razboiul. Nimic despre razbunare, ura rasiala, nebunie, imbogatire personala sau alte ratiuni politice, precum mentinerea la putere. Nu e vorba aici nici despre vreun lapsus calami, ci despre un set de presupozitii fondatoare. Intre acestea, virtutea suveranului este consubstantiala celui nascut pentru a fi efigia virtutii. Parafrazandu-l pe Montesquieu (" La volonte du souverain est le souverain lui-meme. "), virtutea suveranului este suveranul insusi.
Daca Sun Tzu vede drept normal ca o intrare in razboi sa fie justificata de dorinta de aparare (pentru a evita deposedarea de valori materiale), totusi nu dezaproba atacul asupra vecinului daca apare oportunitatea unei extinderi teritoriale si a unei imbogatiri rapide. Iata de ce se spune ca suveranii luminati delibereaza asupra planurilor si ca generalii buni le executa.
Sun Tzu reaminteste ca decizia de a porni un razboi trebuie sa fie rezultatul unei evaluari a raportului intre castiguri si pierderi, pentru ca razboiul este intotdeauna o afacere care necesita investitii si poate produce daune materiale. Cinismul aparent al lui Sun Tzu privitor la interesul pe care-l putem avea se loveste totusi de o contradictie: "Daca nu sunteti in pericol, nu va bateti." Aceasta maxima este cu atat mai contradictorie, cu cat vine imediat dupa doua propozitii care pareau a acredita pragmatismul ca principiu calauzitor: "Daca nu sunteti in stare sa reusiti, nu recurgeti la forta armata." O contradictie sau, poate, o accentuare a dimensiunii defensive a razboiului. Cu siguranta ca Sun Tzu decreteaza ca un general bun nu trebuie sa caute nici glorie si nici bogatie personala.
Razboiul este pentru Sun Tzu o calamitate intrinseca naturii umane. Astfel, inconturnabilul din viata unui stat - conflictul armat - trebuie studiat pentru a diminua portia de rau pe care, oricum, o avem de asumat.
Diferentele de viziune asupra razboiului se amplifica odata cu trecerea la alt nivel de strategie militara, insa setul de valori general umane este acelasi de la Sun Tzu pana la Machiavelli, Clausewitz ori Henry Kissinger. S-au schimbat armele; nu si regulile jocului in ceea ce declinistii au numit razboiul involuntar, iar futurologii razboiul necesar.