In cartea Asteptam cuminti teroarea realitatea personala se contureaza in „singurul limbaj disponibil“ si anume cel poetic. Calm, cuminte – cum o spune in titlu, dar cu un puternic presentiment ca ceea ce va urma „nu cedeaza diminetilor“, pentru ca modul in care Ion Agaci isi realizeaza universul poetic nu seamana deloc cu o „democratie imitata“, ci mai degraba cu o „liniste (...) care te desparte in doua“. Placerea ca forma de rezistenta – se transforma in poezie in forma de rezistenta in fata abuzului, a slabiciunii, a relationarii de orice tip si – nu in ultimul rand – a fragilitatii. Si daca „totul abia urmeaza sa vina“, eu zic sa fim pregatiti. Un volum excelent.

Moni Stanila

Vocea chirugicala a lui Ion Agaci nu desfiinteaza fragilitatea, dimpotriva, o potenteaza. Cruzimea lumii si a vietii e intampinata cu luciditate, dar si cu foarte multa tandrete, iar tandretea e o pasare rara in poezia noastra de azi. Ramasitele mizerabilismului din anii 2000 locuiesc aici intr-un spatiu in care poetul vine si face din cand in cand curat cu toate instrumentele lui foarte personale: minimalism, precizie, cultivarea gratiei. Ion Agaci rescrie astfel o parte din poezia ultimilor ani eliminand agresivitatea si lamentatia devenite deja banale, impunand o identitate poetica mult mai fluida. Asteptam cuminti teroarea inainteaza in ritmul ei discret si (auto)ironic spre o noua era.

Svetlana Carstean