Romanul e o satira sociala indreptata impotriva moravurilor interbelice din domeniul culturii si artelor; administratorii artelor erau ignoranti, ziaristii erau venali si oscilanti etc.

Minulescu plaseaza actiunea chiar la Ministerul Artelor, mediu pe care-l cunostea bine, functionand aici ca director general aproape trei decenii. Romanul are si pasaje usor de recunoscut ca structura in piesele sale. Barbierul regelui Midas personaj episodic, desigur simbolic, poate fi apropiat de Don Juan din comedia Amantul anonim.

Barbierul regelui Midas sau voluptatea adevarului este un roman al Bucurestilor, fara sa devina o fresca sau o cronica bucuresteana ca in scrierile lui Cezar Petrescu. Moravurile bucurestene apar aici satirizate ca-ntr-o comedie; casatoria lui Negoita Prescureanu este aproape un scenariu dramatic, iar aparitiile si disparitiile personajului simbolizat ca barbier al regelui Midas sunt un fel de actiuni egale cu o tehnica de deus ex machina. Chiar actiunea principala a romanului e tratata dupa o tehnica de comedie cinematografica avant la lettre.

Acest mod nou de abordare a dus pe unii critici, printre care Pompiliu Constantinescu, sa propuna un studiu de psihologie literara asupra prozei lui Minulescu, proza egala cu „derivatiile dambovitene ale simbolismului francez" sau cu niste „editii ale «micului dor», imbracate in somptuoasa piele de marochin”; aluzia Ia maniera antonpannesca, desi ironica, nu era, in fond, lipsita de adevar. Minulescu ne-a dat o proza cu iz balcanic, in sensul sesizat de Arghezi in comentarea poeziilor minulesciene, o proza a unui Bucuresti plin de culoare si verva, oras incomplet pe plan psihologic, fara Anton Pann, fara toti cei trei Caragiale si fara... Minulescu.