Perspectiva lui Rebreanu asupra teatrului se situeaza la aceleasi cote valorice. Teatrul, pentru el, trebuie sa reflecte „viata trecuta prin prisma sufletului.” De aceea, „drama inainte de a rezolva o problema, trebuie sa zugraveasca oameni adevarati.” De asemenea, teatrul trebuie sa fie „regenerator al omenirii”, o imbinare de „realism al inteligentei cu romantismul sufletului.”

Liviu Rebreanu consemneaza cu bucurie faptul ca „In anii din urma poate nici un gen literar n-a fost mai cultivat si n-a luat un avant mai puternic, la noi, ca literatura dramatica. Din an in an autori noi au rasarit, aducand fiecare cate ceva, iar unii dintr-insii impunandu-se atentiei criticii si publicului deopotriva. Fiecare stagiune a avut sa numere cel putin cate un succes romanesc.”

In aceasta afirmare, „Teatrul National pare a fi inteles pulsul vremii. Un comitet harnic si constiincios s-a intors cu toata dragostea spre productia dramatica romaneasca. Si, cu o hotarare energica, a fixat un loc deosebit de important romanilor in repertoriul teatrului. Prin aceasta se va putea ajunge ca cel putin pe prima noastra scena sa nu mai patrunda actualitatile fara valoare ale teatrelor de bulevard din strainatate.

Teatrul National va putea fi o adevarata institutie de cultura romaneasca unde, in afara de glasul autorilor romani, nu se vor mai auzi decat clasicii tuturor neamurilor (…)”

Eugen Virgil Nicoara