PREMIUL SAPPIR - ISRAEL, 2001

Dupa publicarea unor scrieri tematizand relatiile arabo-israeliene sau problematica Holocaustului, David Grossman hotaraste ca sosise vremea sa-si coboare ochii din zarile incerte - mai mereu cenusii de confruntari surde, mai mereu inrosite de sangele aprigelor inclestari sau masacre, ale prezentului dar si ale trecutului obsesiv - si scrie despre viata de-alaturi, a dezmostenitilor, a declasatilor, a dependentilor de droguri, a celor care-si luasera lumea in cap, fie ei si niste banali copii ai strazii, o "fauna" pentru unii, o mina de aur pentru scriitor.
Incheiata in manuscris catre sfarsitul anului 1999 si publicata in cursul anului urmator, povestea de dragoste dintre fugara Tamar si ratacitorul Asaf, alaturi de vagabondul canin Dinca, cateaua labrador pierduta de stapani, istorisita intr-un vartej de imagini si ganduri, intr-o mixtura savanta de povesti traite sau doar ascultate de cei doi, dar care le marcheaza existenta si le confera consistenta umana, capata sub pana lui Grossman valente de "roman politic literaturizat" sau "politico-literar", dupa cum definea scrierea Claire Messud in cronica pe care i-o rezerva in anul 2004 in paginile lui "New York Times", mergand pana la a avansa surprinzatoarea capacitate a romanului de a a-si captiva cititorii, chiar asa, cu mijloacele si efectele aparent modeste ale istorisitului, mai ardent chiar decat orice
descriere a vreunui aspect palpabil al lumii de azi.