Tip produs: carte tiparita
Apreciere: 0.0/7 (0 voturi)

"Ciuleandra", de scriitorul roman Liviu Rebreanu, este o carte din genul roman psihologic despre sanatatea mentala si emotionala, publicata de editura Act Si Politon in acest an. In cele 224 de pagini, cartea propune o lectura de nivel mediu spre dificil pentru cititorii pasionati de roman psihologic si de sanatatea mentala si emotionala, cu un timp estimat de lectura de aproximativ 12-13 de ore. Descriere completa

Anul aparitiei
2026
Format
13x20
Tip coperta
Brosata
Numar pagini
224
ISBN
9786303034485
Timp citire
12-13 de ore
Gen: Roman psihologic Subiect: Sanatatea mentala si emotionala Mai multe detalii
29,00 Lei
Status: În curs de reaprovizionare

Timp confirmare stoc: 1 - 7 zile lucratoare

In Bucuresti ridicare din Pachetomat
Cost livrare: 8.00 Lei
In Bucuresti livrare la usa
Cost livrare: 10.90 Lei
In Bucuresti ridicare din EasyBox
Cost livrare: 13.90 Lei
In Bucuresti livrare la usa
Cost livrare: 19.90 Lei
In Tara ridicare din Pachetomat
Cost livrare: 8.00 Lei
In Tara livrare la usa
Cost livrare: 16.90 Lei
In Tara ridicare din EasyBox
Cost livrare: 13.90 Lei
In Tara livrare la usa
Cost livrare: 19.9 Lei
In Extern livrare rapida la usa
Cost livrare:

Descriere - Ciuleandra

Al. Protopopescu afirma, in volumul Romanul psihologic romanesc, ca dimensiunea fundamentala a operei lui Rebreanu este tragicul. Privit din aceasta perspectiva, Ciuleandra se impune, prin tema abordata, prin debutul sau abrupt si violent, dar mai ales prin evolutia dramatica a personajului principal, drept unul dintre cele mai tensionate si mai profund tragice romane ale scriitorului.
Tema, dupa cum avea sa marturiseasca Rebreanu mai tarziu, l-a preocupat cu mult dinainte de nasterea acestei opere ce avea sa fie tradusa in mai multe limbi si ecranizata in mod exceptional de Sergiu Nicolaescu in anul 1985, intr-o productie ce i-a avut in rolurile principale pe Stefan Iordache, Gheorghe Cozorici, Ion Ritiu si Anca Szonyi. In 1927, anul publicarii romanului, Liviu Rebreanu marturisea ca abordase tema cu 15 ani inainte intr-o nuvela nepublicata, intitulata Nebunul, care fusese inspirata de un fapt real.
Liviu Rebreanu (1885–44) s-a nascut la Tarlisua, in Transilvania, fiind al doilea dintre...

Al. Protopopescu afirma, in volumul Romanul psihologic romanesc, ca dimensiunea fundamentala a operei lui Rebreanu este tragicul. Privit din aceasta perspectiva, Ciuleandra se impune, prin tema abordata, prin debutul sau abrupt si violent, dar mai ales prin evolutia dramatica a personajului principal, drept unul dintre cele mai tensionate si mai profund tragice romane ale scriitorului.
Tema, dupa cum avea sa marturiseasca Rebreanu mai tarziu, l-a preocupat cu mult dinainte de nasterea acestei opere ce avea sa fie tradusa in mai multe limbi si ecranizata in mod exceptional de Sergiu Nicolaescu in anul 1985, intr-o productie ce i-a avut in rolurile principale pe Stefan Iordache, Gheorghe Cozorici, Ion Ritiu si Anca Szonyi. In 1927, anul publicarii romanului, Liviu Rebreanu marturisea ca abordase tema cu 15 ani inainte intr-o nuvela nepublicata, intitulata Nebunul, care fusese inspirata de un fapt real.
Liviu Rebreanu (1885–1944) s-a nascut la Tarlisua, in Transilvania, fiind al doilea dintre cei treisprezece copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si ai Ludovicai Diuganu. A studiat la Maieru, unde i-a fost profesor chiar tatal sau, Nasaud si Bistrita, urmand ulterior Scoala Militara de la Sopron si Academia Militara din Budapesta. A lucrat o perioada ca ofiter in armata austro-ungara, dar in 1908 a renuntat la cariera militara, iar in anul urmator a trecut clandestin in Romania si s-a stabilit la Bucuresti, unde avea sa-si construiasca treptat cariera literara si jurnalistica.
Consacrarea sa ca scriitor a venit odata cu romanul Ion (1920), opera fundamentala a literaturii romane moderne, pentru care a primit Premiul Academiei Romane. Au urmat romane precum Padurea spanzuratilor, Ciuleandra si Rascoala, prin care Rebreanu a construit personaje puternice si a explorat teme precum obsesia, iubirea, conflictul social, vinovatia si drama interioara.
Implicat activ in viata culturala, a condus Teatrul National din Bucuresti si a fost presedintele Societatii Scriitorilor Romani. A devenit membru titular al Academiei Romane in 1939. A murit in 1944, la Valea Mare, lasand in urma o opera care a contribuit decisiv la maturizarea romanului romanesc.
Ciuleandra urmareste degradarea psihica a lui Puiu Faranga dupa uciderea sotiei sale, explorand conflictul dintre ereditate, vinovatie si nebunie. Prin analiza profunda a constiintei protagonistului, Liviu Rebreanu evidentiaza efectele psihologice ale crimei si destramarea treptata a echilibrului sau mintal.
George Calinescu rezuma in „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent” drama din Ciuleandra astfel:
„Puiu Faranga e odrasla unui boier de vita veche, purtand in sangele sau oboseala generatiilor trecute. Familia lui Faranga, tatal, matusa, e infatisata in linii naiv incarcate (protocol, vorbirea limbii franceze, politeta exagerata) si probabil nu intentional, ci din lipsa unei perceptii adecvate. Puiu se naste cu instincte criminale, repetand oarecum cazul lui Lantier din La bete humaine de Zola. Ca sa primeneasca sangele familiei, Faranga tatal a cules de la tara o fata sanatoasa, Madalina, pe care a crescut-o aristocratic in vederea casatoriei cu Puiu. Insa Puiu o sugruma fara motiv. Familia il interneaza intr-un sanatoriu, sperand sa obtina din complezenta un certificat de iresponsabilitate. Insa Puiu este chiar un nebun. Materia romanului o formeaza aceasta trecere treptata de la logica aparent normala la conduita si tinuta dementiala.”
Asadar, Ciuleandra este drama lui Puiu Faranga, un tanar provenit dintr-o familie aristocratica, care isi ucide sotia, pe Madalina, fara un motiv aparent. Pentru a-l feri de consecintele juridice ale faptei, tatal sau il interneaza intr-un sanatoriu, sperand ca acesta sa fie declarat iresponsabil. Izolarea si observatia medicala declanseaza insa rememorarea trecutului, a relatiei cu Madalina si a imprejurarilor crimei. Sub supravegherea doctorului Ursu, Puiu ajunge treptat sa-si dezvaluie conflictele interioare, obsesiile si pulsiunile reprimate, iar procesul de investigare psihologica surprinde degradarea progresiva a echilibrului sau mintal, pana la transformarea sa intr-un caz de nebunie evidenta.
Titlul romanului, Ciuleandra, face trimitere la un dans popular din Muntenia, caracterizat printr-un ritm alert si progresiv, alegerea sa avand o puternica valoare simbolica. In timpul dansului, participantii se lasa cuprinsi de o stare de exaltare, abandonandu-se ritmului si traind experienta pana la limita rezistentei fizice si psihice. Prin dinamica sa ametitoare, Ciuleandra devine un simbol al pierderii controlului, al pasiunii dezlantuite si al alunecarii treptate spre nebunie. Astfel, titlul anticipeaza drama psihologica a protagonistului si sugereaza degradarea sa mintala.
Iata cum este descris dansul de Puiu Faranga, intr-o discutie cu doctorul Ursu:
„Ei bine, doctore, cine n-a vazut Ciuleandra nu-si poate inchipui ce inseamna betia dansului! (Se aprinse. Ochii ii luceau intr-un zambet fierbinte.) Porneste ca o hora oarecare, foarte lent, foarte cumpatat. Jucatorii se aduna, se insira, se imbina, probabil dupa simpatii, ori la intamplare, indiferent.
Pe urma, cand se pare ca oamenii s-au incins putin, muzica prinde a se agita si a se iuti. Ritmul jocului accelereaza, fireste. Jucatorii, cuprinsi de dupa mijloc, formeaza un zid compact de corpuri care se mladie, se indoaie, se rasuceste si tresalta cum poruncesc lautarii. Cu cat se aprind mai tare jucatorii, cu atat si muzica se atata, devine mai zvapaiata, mai salbatica. Picioarele flacailor scapara vijelios, schiteaza figuri de tropote, sarituri de spaima, zvacniri de veselie. Apoi deodata, cu totii, cu pasii saltati si foarte iuti, pornesc intr-un vartej. Zidul viu se avanta cand incoace, cand incolo, lautarii pisca vehement strunele insa inasprind si ascutind sunetele cu cate un chiot din gura, la care incearca sa raspunda altul, din toiul jucatorilor, curmat insa si inghitit de navala ritmului. Acuma sirul, tot incovoindu-se si strangandu-se, ca un sarpe fantastic, incepe sa se incolaceasca, sa se stranga, sa se gramadeasca pana ce se transforma parca intr-un morman de carne fierbinte care se zvarcoleste pe loc un rastimp, ca apoi, pe neasteptate, sa se destinda iarasi, ostenit ori prefacut, in tact cuminte, lasand sa se vada fetele rosite si vesele ale jucatorilor. Dar lautarii se infurie ca s-a inmuiat jocul, isi intarata iar cantecul, mai puternic, mai staruitor. Siragul de jucatori, parc-ar vrea sa sfideze si sa starneasca pe lautari, se repede mai furtunos, picioarele hurduca pamantul cu bataile, vartejul porneste din nou, mai strans, mai incapatanat, se incolaceste iar si se descolaceste si, in cele din urma, se incheaga intr-un valmasag de trupuri zdrobite. Asa, pe loc, cateva minute, nu stiu cat timp, in acelasi ritm nebunesc, flacai si fete se framanta, tremura, tropaie. De cateva ori clocotul de patima e strapuns de chiote prelungi, tasnite parca din stravechimea vremurilor, sau de vreun tipat de fata cu sanii aprinsi de stransoare… Si asa, jocul pare ca va continua pana ce toti jucatorii isi vor topi sufletele intr-o suprema inflacarare de pasiune dezlantuita. Dar, brusc, ca si cand l-ar fi taiat cu foarfecele, cantecul se frange si ingramadirea de tineri se risipeste intr-un hohot de ras salbatec ca geamatul unei imense placeri satisfacute, incat chiar vaile se umplu de un cutremur, parca furia patimei omenesti ar fi desteptat pana si instinctele de amor de mult intelenite ale pamantului…”
Dansul Ciuleandra, cu ritmul sau frenetic, devine astfel simbolul instinctelor necontrolate si al dezechilibrului sufletesc care il macina pe protagonist. Dar, Ciuleandra face referire si la un moment cheie din viata lui Puiu Faranga, pentru ca in timpul unui astfel de dans a cunoscut-o pe Madalina, o fata simpla de tarani, din Varzari, judetul Arges. Tatal lui Puiu a fost incantat de alegere pentru ca planuia sa improspateze sangele familiei sale, iar „improspatarea se poate face (numai) prin amestecul cu un sange nou, sanatos, tanar, plamadit cu pamant…” Exact asa cum era cel al Madalinei…
Romanul Ciuleandra este alcatuit din 31 de capitole si debuteaza cu un motto sugestiv: „…si nu stii ca tu esti ticalos si misel si sarac si orb si gol…” (Apocalipsa, III, 17). Acest citat are un rol anticipativ, el prefigurand conflictul interior al personajului si sugerand ca, dincolo de aparenta unei existente echilibrate si privilegiate, se ascund germenii dezechilibrului si ai impulsului criminal, care vor conduce treptat la destramarea constiintei sale.
La fel ca si Padurea spanzuratilor si Adam si Eva, Ciuleandra face parte dintr-un ciclu de opere care depasesc realismul clasic, continand elemente de factura naturalista, precum ereditatea, care este vazuta ca un factor primordial in evolutia individului. In cazul de fata, Puiu Faranga, descendent al unei familii boieresti decadente, este marcat de o degradare biologica si psihica ce il conduce spre crima si nebunie. Totusi, romanul depaseste perspectiva naturalista prin accentul pus pe analiza conflictului interior si a constiintei personajului.
Actiunea romanului se desfasoara pe doua planuri: rememorarea trecutului, prin care Puiu incearca sa-si explice crima, si degradarea sa psihica progresiva, care culmineaza cu acceptarea propriei vinovatii si prabusirea definitiva in nebunie.
Actiunea debuteaza brusc, fara menajamente, cititorul pomenindu-se in plina scena a crimei. Puiu Faranga isi ucide sotia, pe Madeline, cu doar putin timp inainte de a pleca la Balul Curtii, dintr-un motiv necunoscut nici de el, gest care il arunca intr-o stare de incertitudine profunda:
„Cateva clipe avu simultan toate certitudinile: ca traieste si ca e moarta, ca a ucis-o si ca n-a ucis-o, ca nu s-a intamplat nimic si ca s-a sfarsit tot… In aceleasi clipe insa isi mai reamintea cum, pe cand se napustise asupra ei, ii staruise in creieri, ca o porunca, gandul ca trebuie s-o omoare si ca totusi n-are sa moara… ”
Vestea se raspandeste repede in toata casa. Tatal sau, Policarp, isi vede astfel intr-o secunda naruite planurile pe care le avea pentru unicul sau fiu pe care il adora si care ar fi trebuit sa duca mai departe averea si prestigiul familiei, in timp ce matusa baiatului, Matilda, care se ocupase de ingrijirea acestuia de la varsta de patru ani, dupa moartea prematura a mamei sale, il imbarbateaza, inspirandu-i curaj sa treaca peste aceasta incercare grea.
Policarp isi foloseste influenta de fost ministru al justitiei pentru a rezolva situatia cat mai rapid, apeland la prefect si la procurorul sef. Insa grija lui cea mai mare nu este gravitatea faptei comise, ci evitarea compromiterii onoarei si prestigiului familiei. Pentru a evita scandalul public, procesul si distrugerea reputatiei numelui Faranga, incearca sa obtina declararea iresponsabilitatii fiului sau si internarea acestuia intr-un sanatoriu. Hotararea acestuia este sa dea vina pe un moment de ratacire, care ar fi perfect justificat si de inteles intr-o familie atat de veche ca a lui: „Un moment de nebunie criminala e admisibil intr-un neam al carui sange, prin vechime, s-a sarbezit sau s-a ingrosat prea mult…” Se hotaraste asadar rapid internarea lui Puiu in sanatoriul Demarat de la Sosea, ramanand stabilit ca urmatorii pasi sa fie stabiliti pe parcurs.
Ramas singur, intre cei patru pereti ai camerei care i-a fost alocata in sanatoriu, Puiu este framantat de vise, ganduri, mustrari de constiinta si un dureros sentiment de vinovatie, neintelegand nici el cum de viata lui a deviat intr-o astfel de directie. Se simte ca „o jucarie stricata aruncata intre patru ziduri”, fiind acuzat de omucidere, arestat preventiv si suspect de nebunie. Mai rau decat atat, il mustra constiinta ca o inselase de atatea ori pe Madalina si simte ca i se face dor de ea… Cat despre intrebarea care ii revine obsesiv in minte: „De ce a omorat-o?”, singurul raspuns pe care il poate gasi este: „Nu stiu. Nu stiu. Nu stiu.”
Doctorul Ion Ursu care ii preia cazul, ii prezinta succint situatia in care se afla si incearca sa desluseasca impreuna cu el cauza crimei. Puiu recunoaste ca nu avea absolut nici un motiv:
„Madeleine era tacuta, ca totdeauna. Am intrebat-o ceva, nu stiu ce. N-a raspuns. Am repetat intrebarea si ea s-a uitat la mine parc-ar fi fost absenta. N-avea nici o rautate, nimic provocator, nimic suparator, ci numai o absenta, si cu toate astea m-a cuprins o manie, imi aduc aminte, ceva ce nu mai simtisem niciodata. Imi vajaiau urechile si mi se parea ca ea tipa si ma insulta, nu stiu de ce mi se parea. In acelasi timp imi dadeam totusi seama ca ea tace, ca n-a scos un cuvant, ca doar se uita la mine, poate putin mustrator, in sfarsit…
Poate ca privirea ei s-a schimbat in sufletul meu in tipatul cela care-mi vajaia mereu in timpane, stiu eu… nu stiu… Si atunci n-am mai putut indura tipatul si m-am napustit asupra ei… Voiam sa-i curm tipatul ca sa nu-mi sparga urechile sau nu stiu… Iar ea, uluita de gestul meu, nu s-a clintit din loc si nici nu s-a aparat. Daca s-ar fi aparat, desigur mi-as fi revenit si nu s-ar fi intamplat nimic… Dar nu s-a aparat si asta m-a infuriat mai tare … si… si… furie, furie…”
In momentul in care doctorul insinueaza ca motivul crimei ar fi putut fi gelozia, din cauza ca Madalina era o femeie foarte frumoasa, Puiu neaga, considerand ca asta ar fi fost o minciuna sfruntata.
Dupa consultatie, Puiu rememoreaza discutia purtata cu doctorul si ajunge la concluzia ca acesta nu ii doreste binele. Faptul ca medicul ii marturisise ca o cunoscuse pe Madalina ii alimenteaza suspiciunea ca o iubise in taina si ca, din acest motiv, ii este ostil. Convins ca se afla in pericol, Puiu considera ca, pentru binele sau, trebuie mutat de urgenta intr-un alt sanatoriu. Incercand sa paraseasca incaperea, constata ca usa este incuiata si izbucneste intr-un acces de furie, lovind cu pumnii in usa de sticla si cerand sa i se deschida. Tatal sau il gaseste in aceasta stare de surescitare, iar Puiu incearca sa-si justifice reactia, sustinand ca gardianul i-a incalcat libertatea inchizand usa fara a-i cere permisiunea.
Tatal sau aflase intre timp ca profesorul Demarat, directorul sanatoriului si fostul sau coleg de banca din liceu lipseste din tara aproximativ trei luni, fapt ce le ingreuna situatia, intrucat cu profesorul Ursu nu era in relatii atat de bune. Pe de alta parte, isi „mangaie” odorul spunandu-i ca:
„i-a admis cea mai mare libertate: sa citeasca ce doreste, sa se distreze, sa primeasca vizite cand va fi mai linistit, sa faca plimbari in gradina cu gardianul…
Va lua masa cum ii place, fara nici o restrictie, i se vor procura ziare… In sfarsit sa se poata simti ca acasa. Batranul se gandise chiar sa-i trimita un fecior care sa-l serveasca; doctorul insa zice ca asta ar fi impotriva regulamentului sanatoriului.”
Cand ramane singur, Puiu continua sa caute raspuns la intrebarea care il macina: De ce a ucis-o pe Madalina. Ajunge in cele din urma la concluzia ca avea instinctul de ucigas in sange, de aceea ii placea in copilarie sa asiste la sacrificarea animalelor de casa si de aceea unele femei ii spusesera in trecut mai in gluma mai in serios „ca se poarta in iubire ca un criminal sadic”.
Cand citeste ziarele, pentru a mai uita de ganduri, da peste necrologul Madalinei si i se pare sadic ca acesta incepe chiar cu numele lui, bucurandu-se insa ca in necrolog s-a folosit numele ei de fata, Madalina si nu cel primit ulterior, dupa casatoria cu el, Madeline, ca sa sune mai aristocratic: “Saraca Madeleine!” ofta iarasi Puiu. “Macar moarta si-a reluat numele ei care i-a fost atat de drag!”. Si afla totodata ca inmormantarea fostei sale sotii va avea loc a doua zi, marti, pe 13 februarie.
A doua zi, la ora inmormantarii, Puiu este coplesit de regrete:
„Puiu se aseza in genunchi, langa fereastra, cu fruntea sprijinita pe pervaz, si prinse sa se roage fierbinte. Nu mai stia nici o rugaciune afara de Tatal nostru, dar si aceasta ii ajungea acuma. O repeta de sute de ori, cu evlavie, cu lacrimi si cu insetare. In rastimpuri se intrerupea si suspina din profunzimile inimii:
— Iarta-ma, Madeleine, fie-ti mila de mine!”
Dupa inmormantare, matusa Matilda si tatal sau vin sa il viziteze, si, preocupat fiind de faptul ca il gaseste mai posomorat decat cu o zi inainte, tatal sau il intreaba care este motivul intristarii sale. Raspunsul vine prompt si demn de o persoana perfect lucida:
„ — Poate ca alaltaieri nu-mi dadeam inca seama! zise Puiu ganditor. In doua zile un om, singur cu sufletul lui, intre patru ziduri, intelege mai mult decat altfel in douazeci de ani!”
In ciuda faptului ca este vizitat zilnic de tatal sau si de Matilda care incearca sa ii aduca alinare, Puiu constientizeaza ca:
„Tragediile ca si bucuriile cele mari omul le traieste totdeauna in deplina singuratate si de aceea, cand isi simte sufletul mai sfasiat, isi simte si singuratatea mai mare.”
Singura alinare in aceasta suferinta chinuitoare este imaginea Madalinei care ii revine neincetat in minte zi si noapte: „Ea ii zambea trist si, drept raspuns, il saruta pe frunte cu buze reci. Cu sarutarea aceasta si ochii umezi se destepta totdeauna.”
Treptat, Puiu incepe sa indrageasca din ce in ce mai mult consultatiile cu doctorul Ursu, pentru ca in timpul acestora rememoreaza cele mai frumoase clipe petrecute in prezenta Madalinei. Pe de alta parte, tatal lui, il considera periculos pe doctorul Ursu, pentru ca stie din surse sigure ca ii uraste pe ciocoi, sfatuindu-l pe Puiu sa fie de acord cu mutarea in alt sanatoriu, pentru ca de scrisoarea doctorului depinde viata lui: „Nu e prudent sa-ti lasi viitorul in mainile unui om care e adversar declarat al clasei sociale din care faci parte!” Dar Puiu refuza mutarea simtindu-se pregatit sa-si infrunte pedeapsa, oricare ar urma sa fie aceasta: „Prin urmare, stau aci, cum as sta oriunde, si astept linistit sa vie ceea ce trebuie sa vie!”
Insa, dupa trei saptamani de reflectie la propriile fapte, Puiu nici nu mai asteapta verdictul medicului, considerand ca unicul motiv pentru care a ucis-o pe Madalina este:
„Adevarul adevarat e ca sunt nebun! M-am constatat eu insumi, doctore! Nu o clipa de nebunie, cum credea sau voia sa faca sa se creada bietul tata, ci o nebunie definitiva si iremediabila! Din nenorocire, asta e realitatea, doctore!”
Tulburarea psihica a lui Puiu se accentueaza pe zi ce trece. Astfel, o simpla plimbare de primavara se transforma intr-o experienta apasatoare atunci cand observa numarul 13 al unei case. Acest fapt banal, declanseaza in mintea lui o serie de asocieri obsesive cu moartea Madalinei si cu propriul destin. Treptat, coincidentele numerice ii alimenteaza convingerea ca el si Madalina au fost victimele unui destin predestinat. In paralel, neincrederea lui in medic se transforma in convingerea deliranta ca acesta ii este dusman si urmareste sa-l distruga. In final, Puiu ii cere cu disperare tatalui sau sa-l mute din sanatoriu, marturisindu-i ca simte ca isi pierde mintile, semn al agravarii dramatice a dezechilibrului sau psihic.
Ingrijorarea lui Puiu creste si mai mult, in momentul in care afla de la gardianul Andrei Leahu ca doctorul Ursu era consatean cu Madalina, fiind originar din Varzari, judetul Arges. Atunci, banuielile lui se dovedesc a fi adevarate. Doctorul Ursu ii marturiseste ca o iubise pe Madalina si ca sosirea lui Puiu la Varzari ii distrusese speranta unei vieti alaturi de ea. Puiu intelege astfel ca intreaga sa relatie cu Madalina fusese marcata de o iubire ascunsa, pe care nu o cunoscuse, si ajunge sa-si explice crima prin gelozie si sentimentul ca nu-i putea apartine niciodata cu adevarat.
Ursu ii respinge insa justificarea, afirmand ca, dincolo de rivalitatea lor, el este medicul, iar Puiu pacientul, iar fapta trebuie judecata in aceasta lumina.
In ziua propuntarii verdictului, Puiu marturiseste ca ar fi simulat nebunia pentru a scapa de pedeapsa, dar reactia sa violenta si incoerenta la indoiala lui Ursu ii tradeaza tocmai dezechilibrul pe care incearca sa-l nege. Repetarea obsesiva a ideii ca „nu sunt nebun”, urmata de reluarea dansului Ciuleandra, confirma degradarea sa psihica si il determina pe doctor sa-l cheme de urgenta pe tatal lui Puiu.
Cand batranul Faranga vine la sanatoriu pentru a anunta mutarea lui Puiu, doctorul Ursu ii dezvaluie ca starea acestuia s-a agravat brusc si ca internarea este indispensabila. Confruntat cu imaginea fiului sau dansand obsesiv Ciuleandra, Faranga intelege gravitatea bolii si se prabuseste sufleteste, in timp ce doctorul ii marturiseste ca nu mai poate promite nicio salvare.
Dincolo de rezervele formulate de o parte a criticii cu privire la constructia sa narativa, Ciuleandra isi dezvaluie adevarata miza in explorarea unei „taine sufletesti mari”: iubirea dusa pana la crima. In pofida propriilor indoieli privind caracterul livresc al constructiei, Liviu Rebreanu descopera in Ciuleandra nu un simplu exercitiu de virtuozitate narativa, ci expresia unei „taine sufletesti mari” – iubirea care, impinsa la limita, se transforma in obsesie si crima. Din aceasta perspectiva, romanul isi depaseste aparenta de intriga senzationala si se impune ca o explorare a abisurilor psihicului uman, in care pasiunea, gelozia si destinul se intalnesc intr-o drama a degradarii sufletesti

Disponibilitate: In curs de reaprovizionare

Aparitie: Ultima luna

Genuri literare: Roman psihologic

Subiect: Sanatatea mentala si emotionala

Editura: ACT SI POLITON

Coperta: Brosata

An Aparitie: 2026

Nivel dificultate text: mediu spre dificil

Timp citire: 12-13 h

Format: 13x20

Nr pagini: 224

ISBN: 9786303034485

Cartea nu are inca o recenzie

Pentru a trimite o recenzie trebuie sa va autentificati

Jurnalul unei zane

Jurnalul unei zane, Volumul 1

Ciresica si ciresul care nu voia sa infloreasca

Diana Hideg

CREATOR 2026

PRP: 42,00 Lei
Jurnalul unei zane

Jurnalul unei zane, Volumul 2

Francusa si micul arici care nu voia sa porneasca...

Diana Hideg

CREATOR 2026

PRP: 42,00 Lei

Alte carti de la editura Act Si Politon

Editura ACT si Politon, editura romaneasca, parte a grupului de firme ACT, care a luat nastere din dorinta de a apropia cititorii romani de cartile audio, de cartile narate si in aceeasi masura si de cartile tiparite. Dezideratul nostru este de a va familiariza cu audiobookurile de dezvoltare personala si profesionala, meditatie, spiritualitate sau de diete si sanatate, narate de binecunoscuti actori romani

În stoc
Adam si Eva

Adam si Eva

Liviu Rebreanu

ACT SI POLITON 2026

PRP: 29,00 Lei 25,52 Lei
În stoc
Ion

Ion

Liviu Rebreanu

ACT SI POLITON 2025

PRP: 39,00 Lei 34,32 Lei
În stoc
Nuvele

Nuvele

Liviu Rebreanu

CARTEX 2026

PRP: 39,90 Lei 29,93 Lei
În stoc
Metropole

Metropole

Liviu Rebreanu

CARTEX 2025

PRP: 34,90 Lei 26,18 Lei
În stoc
Jar

Jar

Liviu Rebreanu

GRAMAR 2026

PRP: 28,00 Lei 23,80 Lei

Pentru orice solicitare contactati departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.

LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.

Timpul maxim de procesare al acestei carti este de 7 zile. Estimarea este exprimata in zile lucratoare si se refera la timpul maxim de aprovizionare si expediere.
Titlurile de curand epuizate sau cele aflate in curs de reeditare nu cad sub incidenta acestor estimari, iar disponibilitatea lor va va fi comunicata in 7 zile de la data comenzii.

Meniu de accesibilitate

Mărimea textului

100%

Ajustări de conținut

Ajustează culorile

Ajustează cursorul

Vă rugăm să aşteptaţi, se încarcă datele ...