"Aveti in mana una dintre cele mai coerente portretizari ale societatii romanesti. Luati si cititi! Nu va temeti. Ca sa va puteti odihni in adevar, cand veti inchide cartea, sufletul vostru va mai cere text." Parintele Constantin Necula

Studentul Marian Tudor nu stia ca exista organizatii sindicale in Politia Romana si nici nu stia ca trebuie sa sustina examene pentru promovarea in functii. Sub nicio forma nu ma motivase ideea ca ma pot pensiona la 55 de ani, dovada sta faptul ca, la 37 de ani, am demisionat fara sa mai astept pensia; a fost si asta o alegere. Nu aveam nicio idee despre programul de lucru sau despre veniturile ce puteau fi incasate ca prime. Nici nu stiu de ce m-am inscris la admiterea in Academia de Politie, dar un fapt este cert: mi-a placut enorm sa fiu politist. Ministerul a reusit sa imi franga spiritul, nu a vrut sa alimenteze nervul acela care trebuia sa ma tina mereu in tensiune, sa am un tonus cat mai bun. Nu a avut niciun interes sa ma detoneze (asa imi place sa le spun studentilor din Academie cand sunt invitat sa le vorbesc), sa ma faca sa imi doresc sa performez mai mult timp printre colegi; in schimb, cu o rabdare de chinez batran, a asteptat si s-a bucurat atunci cand sufletul mi-a spus sa ma opresc, sa renunt la cariera de politist si sa fac altceva in viata.

„Priviti la mine, sunt delincventul juvenil,
Sunt cel ce uda lumea cu lacrimi de copil,
Ma joc cu alte jocuri, am alte jucarii,
Terenul meu de joaca e-n alte puscariei.

In loc sa am ca paznic un inger pazitor,
Pe mine ma pazeste un supraveghetor.
Imi mangai printre gratii bucata mea de cer,
Caci cerul lumii mele e ingradit de fier.

Mi-e dor si de colegi, mi-e dor de scoala toata,
Mi-e dor de recreatii, sa mai vorbesc cu-o fata.
Puneti-ma la colt, cand fac cate-o prostie,
Sunt totusi prea copil sa stau in puscarie.

Sunt totusi ani de zile, de stam aici atat,
In locul frumusetii, noi vom visa urat.
Nu cautati la noi, in alta parte-i vina,
De vreti sa stergeti raul, gasiti-mi radacina.”