Venit in Romania sa marturiseasca pe Hristos, Klaus Kenneth a facut-o intr-un mod cu totul dezlegat de ifosele noastre misionare, sfindandu-ne incruntelile si adaosurile cinice. A deschis rani si vinovatii, a inchis dureri si a facut sa freamate salile. A convenit unora. Altora, nu. Ca intotdeuna in Romania post-decembrista, cartitorii lui au vadit ca unei constructii constante de culturi crestina, marturisitoare, preferam cultura instinctuala, aceea care ofera rezultate soft, manevrabile. Klaus Kenneth nu stie sa marturiseasca altfel decat l-a invatat Parintele Sofronie de la Essex, decat l-a crescut spre marturie duhul parintelui Zaharia Zaharou. Direct, smintitor, pe alocuri, dar bucuros de o minune asa mare, cum a fost intoarcerea la Hristos, reinnoada pentru publicul roman stilul apologetic al timpurilor de demult, in care nu eram crestini doar pentru ca mormintele stramosilor ne erau crestine, ci pentru ca Mormantul Mantuitorului s-a aflat gol, in zorii dintai ai Invierii. 

Totdeauna m-am bucurat cand diavolul pierde cate un om din mrejele sale. Dar cand pierde un astfel de om, ca fratele Klaus, il vad tavalindu-se prin praful obidei dracesti, orbit de lumina pe care, pierdutul de el, o transmite in NUmele Celui care L-a castigat. 

Binecuvantat fie Dumnezeul nostru, Care ne vrea mantuiti! 

Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Necula