„Nu ne temem niciodata de vag, ci doar de precis. Imi imaginez un omulet care imbraca o toga si care imi rosteste sentinta. Totul aici e precis: judecatorul, vina, sentinta. Raspunderea mea este de asemenea precisa, dar e mica, iar consecintele nu sunt ultime. Si totusi teama mea e teribila si fac tot ce pot pentru a nu ajunge in fata omuletului in toga. Stam fata in fata cu viata noastra sau cel care ne-a facut concesia libertatii. Totul aici e vag: judecatorul, vina, sentinta. Dar raspunderea aici este maxima, iar consecintele sunt strivitoare. Si totusi aici teama ramane, la randul ei, vaga. Ne temem mai mult de judecatorul de cartier decat de Judecatorul Suprem. Suntem gata sa riscam oricand damnarea in locul unei condamnari de cateva luni.Aceasta carte despre limita este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce ramane dupa traversarea unui spatiu populat cu limite. Limita il inchide pe om mai intai in spatiul precisului. Problema este cum sa parcurgem apoi treptele precisului, pentru a ajunge la lucruri vagi.“ (Gabriel LIICEANU)