„Aceasta carte, continuare a celei intitulate Vezi? Despre privire in pictura impresionista (Humanitas, 2007), isi propune sa abordeze arta filmica drept parte integranta a istoriei artei, sau mai bine spus a unei arte a privirii. Ea abordeaza trei pelicule-cult, a caror tema reala este vazul (cu toate capcanele sale). Este vorba despre Fereastra din spate (1954-1955), Femeia disparuta (1937-1938) de Alfred Hitchcock, precum si despre Blow-Up al lui Michelangelo Antonioni (1966). Cele trei filme sunt analizate in lumina raportului dintre voyeurism, erotism si delict. Hitchcock gloseaza pe marginea acestui raport invocand arta picturii, presarandu-si discursul cu aluzii adesea ironice la structurile mixte formate din cuvinte si imagini (de pilda, la romanul politist ilustrat al lui Conan Doyle, avandu-l ca erou pe Sherlock Holmes), precum si cu trimiteri transparente la psihanaliza freudiana. Antonioni, in schimb, dandu-i parca replica, isi construieste filmul ca pe un discurs despre reprezentare si o meditatie asupra interpretarii sale. El dezvaluie limitele ontologice ale imaginii ca atare, in adancul careia se afla indefinitul si indefinibilul, vagul, lipsa, vidul, nimicul.“ (Victor Ieronim Stoichita)

Personajul principal al filmului

Fereastra din spate

(Rear Window, 1954-1955), L.B. Jefferies, numit Jeff (James Stewart), este un fotograf specializat in subiecte
foarte riscante, care si-a rupt un picior fotografiind imprudent o cursa de automobile. Tintuit vreme de sapte
saptamani intr-un scaun cu rotile, isi petrece timpul spionand comportamentul vecinilor sai, negli jandu-si
logodnica (Lisa Caro Fremont, interpretata de GraceKelly). Intregul microcosmos al unui apartment building
din Greenwich Village este astfel scrutat de privirea acestui profesionist al imaginii.

Atras mai intai de nurii unei tinere dansatoare (MissTorso), apoi de jalnicele aventuri erotice ale lui Miss
Lonelyhearts, Jeff se intereseaza in cele din urma de noii vecini - un cuplu proaspat casatorit - si de zgomo -
toasele petreceri organizate in mansarda sa de un tanar compozitor. In cele din urma, scenele de menaj, uneori
violente, ale vecinilor Lars si Anna Thorwald ii capteaza toata atentia. Cand nu reuseste sa vada bine cu ochiul
liber, recurge la un binoclu si, in fine, la un teleobiectiv puternic (il. 1)