Noua carte a Dorei Alina Romanescu are fluenta, ritm si autenticitate. In paginile ei, autoarea reinvie, cu mijloace literare si, pe alocuri, chiar cu procedee jurnalistice, intamplarea tragica, impresionanta, a elevei de liceu Elmira, de etnie tatara, al carei nume in araba inseamna "Printesa", din orasul Mangalia. In plina adolescenta, cand viata este traita cu fervoare si incandescenta, iar visele sunt pure si nemarginite, urista, absurdul lovesc necrutator. Elmira, cea care uluieste pe toata lumea cu inteligenta sclipitoare si frumusetea ei ingereasca, este lovita de o boala cruda, leucemia. In orasul provincial de pe malul marii, in care oamenii se cunosc intre ei, o asemenea drama devine nefericirea tuturor. Negibe, mama Elmirei, intruchipare a devotamentului, a darzeniei de piatra si a unei suferinti ancestrale inabusite, specifice tataroaicelor din Dobrogea, face tot ce este omeneste posibil, am putea spune, aproape imposibilul, pentru a-si salva copila. Mama si fiica, rabdatoare, intelepte, profund calauzite de credinta in Dumnezeu (Alah), care Ie intareste si Ie da putere, pornesc o lupta teribila, de o pilduitoare exemplaritate, impotriva bolii. Ele sunt ajutate de colegii si profesorii Elmirei, de medici din Mangalia si din Bucuresti, de rudele Nermin si Gemur, stabilite in Statele Unite ale Americii, de specialistii unei clinici universitare din oraselul Ann Arbor din Michigan, in frunte cu doctorul Yanik, unde are loc transplantul de maduva. Acestora Ii se alatura presa, televiziunea, numeroase fundatii americane, dar si o multime de oameni, celebritati ori anonimi, care se infratesc, se contopesc intr-o mare vie de suflete ce se roaga pentru a-i da tinerei din Romania putere din puterea lor sa reziste suferintei si sa se vindece. Este un prilej excelent pentru autoare de a ne crea cai de acces in diverse medii - al scolii, al spitalelor romanesti lipsite de mijloace materiale si de specialisti intelegatori, al functionarilor de stat insensibili, nepasatori, lipsiti de suflet, al imbogatitilor de carton ai tranzitiei noastre confuze, avari, care n-ar ajuta pe nimeni cu un leu, un motiv de a ne purta, ca intr-un vis incredibil, prin ambianta lumii americane, plina de stralucire, lume a tuturor sanselor, adevarata Tara a Fagaduintei. In acelasi timp cu radiografierea acestor medii, Alina Dora Romanescu contureaza, cu mana sigura si ochi atent, si portretele sufletesti si morale ale personajelor care Ie populeaza si care joaca un rol important in desfasurarea epica a "reconstituirii" sale.
In intregul ei, cartea despre Elmira Mahmudi se configureaza drept un strigat cutremurator impotriva mortii nedrepte la varsta adolescentei, drept un elogiu adus vietii, adus daruirii de a o salva in orice conditii. "Viata - se spune in paginile ei, simplu, fara patetism filozofard - este unica, si orice om trebuie sa lupte, din rasputeri, pentru pastrarea acesteia, s-o iubeasca, s-o pretuiasca, sa traiasca din plin fiecare clipa." In acelasi timp, acest roman se doreste a mai fi si o venerare a solidaritatii umane, a increderii in semenii nostrii, in mana carora, deseori, in situatii limita, ne lasam destinul: "A doua zi, sute de studenti, de la Universitarea din Michigan, au venit in camera Elmirei, si-au dat mana si s-au rugat pentru ea. Lumanarile au fost aprinse, iar cand se terminau, altele Ie luau locul. Peste noapte alte zeci de oameni, din toate cele cincizeci de state, au sosit cu avionul, cu masinile, cu trenul, sa se roage pentru Elmira. Toata lumea spera intr-o minune. (. . .) Zi si noapte, timp de aproape doua saptamani (. . .) in fata camerei au ars necontenit lumanari si in permanenta au fost oameni care se tineau de mana si se rugau pentru Elmira. "Tanara din Romania devine un simbol al luptei impotriva suferintei cauzate de boli devastatoare. Tragedia ei capata conotatii general umane si ne indeamna pe noi toti sa acordam vietii o sansa, chiar daca aceasta nu este incununata intotdeauna de izbanda.
Finalul cartii, unul tulburator si imprevizibil, probeaza calitatile certe de prozator al Dorei Alina Romanescu. Secventele lui se deruleaza cinematografic si sunt de mare efect datorita impletirii realului cu fantasticul. Elmira dialogheaza, in cer, cu ingerul ei pazitor, resemnata, vorbareata, curioasa, vesela, cum a fast ea intotdeauna, despre ceea ce vede jos, pe pamant, pe malul oceanului. Peste tot peisajul, in plina zi luminoasa de primavara, se porneste a ninsoare extraordinara, care-i face pe oameni sa ramana uluiti in fata unei asemenea minuni, ce vrea sa sugereze puritatea sufletului Elmirei si intelegerea superioara, de catre ea, a trecerii dincolo de hotarele lumii concrete.
Totodata romanul este si a fereastra deschisa spre universul scolii, al vietii de Iiceu, al relatiilor dintre elevi si profesori, scriitoarea demonstrand a buna cunoastere a psihologiei acestui mediu, a trairilor infinitezimale din sufletele ardente ale adolescentilor.
Un personaj impetuos si esential al volumului de fata este si marea. Tinerii simt a atractie speciala pentru ea. In clipele decisive ale existentei lor se duc pe malul marii sa viseze si sa i se confezeze. lar aceasta uriasa entitate magica nu intarzie sa-i asculte si sa Ie dea semne tainice, ca niste prevestiri miraculoase. "Eram - ii povesteste Elmira colegei sale Camelia - atat de invaluita in aerul visului, incat tipatul unui pescarus mi-a sfasiat sufletul. Ceea ce a urmat m-a speriat de-a binelea. Un val puternic a lovit stabilopozii. Apa a inceput sa bolboroseasca pret de cateva secunde, sa se roteasca parca invartita de o morisca, apoi din nou s-a instalat linistea profunda care stapanea toata natura. M-am infiorat. Am ridicat ochii spre cer si I-am intrebat pe Alah daca acest fenomen a fost un semn sau pur si simplu un capriciu al naturii. ( .. .) M-a trezit din visare strigatul jelit al unui pescarus care a cazut in locul unde a clocotit marea."
Si nu in ultimul rand, un alt personaj distinct, plin de plasticiate si poezie, este orasul Mangalia, localitate aflata sub semnul marii si al luminii sudului, "binecuvantata de Dumnezeu, unde briza mangaie chipurile, soarele incalzeste inimile, marea alina durerile, pescarusii striga iubirea, iar vantul o ia si o inoculeaza oamenilor." Nu intamplator romanii, turcii, tatarii, lipovenii si rromii care traiesc aici, au impus o coloratura omeneasca dintre cele mai originale si mai expresive, mai eterogene si mai cosmopolite, model de convietuire si de buna intelegere. Familiile de tatari, care sunt in centrul atentiei scriitoarei, sunt unele de oameni emancipati, adaptati la conditiile citadine ale vietii modeme, dar care isi respecta, cu sfintenie, traditiile, religia, legile nescrise ale neamului lor, ce i-au facut sa-si pastreze, prin vremi, identitatea si demnitatea si sa reziste sa nu se disperseze printre straini.
Elmira Mahmudi, o lacrima pentru eternitate este un roman placut si emotionant, traversat de o unda masiva de lirism si culoare, pentru toate varstele.

Anul aparitiei: 2010
Nr.pagini: 144