Asa cum spune si titlul, cititorul are în fata o carte alcatuita din scrisori. Nu e prima de acest gen si, desigur, nici ultima. Ceva o singularizeaza totusi: prilejul care i-a dat nastere, grauntele în jurul caruia s-au asternut atâtea gânduri si atâtea sentimente – nu întotdeauna avuabile, însa întotdeauna salvate de frumusetea expresiei. Acest „graunte" este o alta carte: Jurnalul de la Paltinis. Despre el vorbesc în scrisorile lor, cu patima si însufletire, cu omeneasca încrâncenare si neomeneasca detasare, paisprezece intelectuali români, captivi ai unuia dintre cele mai cumplite momente ale istoriei. Ei sunt: RADU BOGDAN, E.M. CIORAN, PETRU CRETIA, STEFAN AUG. DOINAS, ION IANOSI, THOMAS KLEINIGER, GABRIEL LIICEANU, CONSTANTIN NOICA, ALEXANDRU PALEOLOGU, ANDREI PIPPIDI, ANDREI PLESU, MARIANA SORA, MARIN TARANGUL si SORIN VIERU.

Personajul central al acestei carti neobisnuite nu este însa nici Jurnalul care i-a dat nastere, nici autorul lui si nici acela care a prilejuit jurnalul însusi. Personajul central al Epistolarului este postasul. Fireste nu cel din Arles, pictat de Van Gogh, care priveste catre cititor de pe coperta. Postasul de aici e unul nevazut, mesager din stirpea lui Hermes, purtator nu al misivelor schimbate vreme de doi ani între personajele înzestrate cu stare civila, ci al spiritului din care se împartasesc cu totii. Lui i se datoreaza si minunata potrivire a gândurilor, si prezenta momentului istoric în filigran, si transfigurarea, în final, a tuturor resentimentelor. Lui i se cuvine, asadar, sa-i multumim.