Pe langa textele preluate in Noul Testament, literatura crestina a primelor secole numara si o serie de texte numite „apocrife” („ascunse”) deoarece ele se citeau in privat. Pana in secolul al IV-lea nu exista o granita clara si unanim acceptata intre textele canonice si celelalte. Dimpotriva, unele texte considerate initial „canonice” au devenit ulterior „apocrife” si invers.

Termenul „apocrif“ este, in ochii bunilor crestini, echivalent cu „primejdios“, „dubios“, „blestemat“, chiar „diabolic“. Mai ales astazi, cand atatea erezii si manifestari sectare ale crestinismului, mode sincretice si „metareligii“ ne agreseaza intimitatea spirituala din toate partile si prin toate mijloacele,publicarea acestor evanghelii apocrife ar putea fi interpretata – in Romania – ca o noua „diversiune“, ca o ispitire rauvoitoare. Cititorul crestin isi va da insa repede seama ca nu are niciun motiv de teama. Evangheliile inmanuncheate in acest „roman cristologic“ nu intra in conflict (decat pe alocuri – de aceea am si considerat indispensabila prezenta notelor) cu dogmele religiei crestine si marturisirea ei de credinta. Pe de alta parte, cititorii pur si simplu esteti, cei care nu urmaresc decat savoarea unui fragment de literatura „exotica“, fara scrupule de ordin religios sau confesional, vor degusta o biografie a Mantuitorului saturata de elemente inedite, miraculoase si adesea fermecatoare. Nu in ultimul rand, ba poate chiar in primul rand, textele apocrife se adreseaza specialistilor, datorita multimii datelor istorice continute in ele, in buna parte preluate si de Traditia Bisericii.