Daca Memoriile lui Nicolae Breban "par confesiunile unui anti-confesiv", "unica solutie fiind ca autobiografia sa se transforme in roman" (Ion Simut), de aceasta data, parcursul se va face in sens contrar, de la roman la biografia mascata, de la personaj spre autorul insusi.

Euri nascute din aceeasi fiinta, voci ale aceluiasi autor-narator, personajele brebaniene exploateaza latura grotesca a carnavalului, mediteaza asupra granitelor confuze dintre starile de agregare ale fiintei: fie actori morti se intorc printre cei vii si isi continua existenta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, fie farsori constienti de propria natura diabolica, precum Marzea, se lasa convertiti de diavoli cu aripi de inger, cum este parintele Aristide. Toate personajele se inconjoara de aburii tulburi ai misterului. Jiquidi - un personaj schizoid in a carui substanta se amesteca divinul cu satanicul.

O carte despre relatia bivalenta ce se stabileste intre victima si calau, unde rolurile se pot converti cu usurinta in contrariul lor. Un roman despre viata de dupa '89, despre sinucidere, bantuita de un dualism sfasietor. Totul este aici discurs, totul este Verb.