Jurnalul esential al Monicai Lovinescu, aflat la a doua editie (prima e din anul 2010), reprezinta o selectie, facuta cu mult discernamant si cu mana sigura de Cristina Cioaba, din toate cele sapte jurnale scrise intre 1981 si 2002. Ceea ce ni se ofera acum este un concentrat de viata, asemenea esentelor de parfum greu de uitat. Si este, in acelasi timp, un prilej de recitire nu numai a unor insemnari zilnice, ci a intregii noastre istorii din acea perioada.

„Redus la miez, decojit de redundante si de fraze-parazit, jurnalul Monicai Lovinescu pune in lumina, ca oglinzile venetiene, faimoase pentru claritatea lor, un om fara ascunzisuri, frumos si curat. Nici o minciuna – nici macar acele benigne fraze neadevarate cu care avem obiceiul sa ne consolam uneori pe noi insine – nu incape in aceste pagini. Autoarea a avut, ca putini altii, vocatia si, mai ales, vitejia luciditatii si a adevarului. Ceea ce nu inseamna ca nu s-a inselat, ca n-a fost pacalita de destule ori, ci doar ca, oricat efort i-ar fi cerut, corecta mereu imaginea oamenilor si a lumii, in cautarea celei reale: o calitate umana si in acelasi timp o <deformatie> profesionala de jurnalist corect, de om constient ca a vorbi la microfon nu e un premiu, ci o teribila responsabilitate.“ — IOANA PARVULESCU

„Nu exista autobiografie lineara, certa, cronologica, ci numai frânturi ca din ceaţa care vin spre tine în dezordine. Nu se poate sa te povesteşti fara a pune în chestiune certitudinea acestei povestiri. Evanescenta nu numai a amintirilor, dar şi a persoanei care si le deapana: ea e compusa din mai multe, uneori juxtapozabile, niciodata identice. O viata nu e o biografie, ci o suprapunere de clisee biografice. Cele mai multe nesemnificative.“ — MONICA LOVINESCU

„Lucrul esential pe care l-a inteles Monica Lovinescu a fost acela ca problema regimului politic nu e nici politica, nici morala, nici economica, nici administrativa: se refera la tipul de om pus in joc de producerea si reproducerea lui; tine de caracterul uman pe care un regim politic il postuleaza. Si pentru ca tipul de caracter pe care comunismul il producea si reproducea indefinit era odios, lupta ei a fost nu atat pentru o literatura frumoasa, cat pentru o societate de caractere. Pe ele le cauta si dupa aparitia lor tanjea. <Traiti frumos> insemna, pentru ea, traiti drept, traiti in acord cu exigentele demnitatii. Caracterul a fost criteriul suprem care a ghidat viata Monicai Lovinescu. Acesta a fost <curajul fizic in fata mortii> pe care Monica Lovinescu l-a profesat toata viata.“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI