Lucrarea de fata reprezintă o incercare de cercetare sistematică a fenomenelor și tehnicilor traductologice evidentiate în talmacirile romanesti ale romanului Le Château des Carpathes/ Castelul din Carpati, cu scopul de a releva marcile diacronice ale limbii romane literare, de-a lungul celor o suta douazeci si cinci de ani de confruntare cu scrierile lui Jules Verne.
Textul Le Château de Carpathes/Castelul din Carpati, despre care discutam aici, s-a bucurat de un succes deosebit in epoca si in posteritate, ajungand la sensibilitatea cititorilor romani, dar si a traducatorilor, intrucat acesta valorifica o limba literara in care terminologia stiintifica de la nivelul de popularizare a stiintelor se îmbina cu elementele stilului beletristic: un vocabular complex, presarat cu expresii metaforice, cu forme arhaice, regionale, dar mai ales cu imprumuturi, cu neologisme obtinute pe aceasta cale a imprumutului sau prin creatii interne partiale ori totale – calcuri lingvistice, derivate, compuse, conversiuni, combinatii intre toate acestea. In plus, romanul in cauza a reprezentat un prilej de mandrie nationala, dat fiind faptul ca Transilvania, un colt de tara romaneasca, a provocat un interes deosebit pentru anticipatorul stiintific francez – un autor de talie mondiala.