Maktub – expresie din limba araba ce se traduce prin „Asa a fost scris“ – este cel mai recent roman al Dianei Lis. O poveste despre desertul din noi si din jur. Despre puterea de a-l traversa, pe care o dobandim atunci cand, in drumul nostru, intalnim clipe si oameni care ne oglindesc, scotand la iveala parti ascunse din noi si intregindu-ne.

Femeia, arhetip al europenei intre doua varste care duce o viata asezata pe batranul continent, dar care poarta in suflet rani nevindecate, ajunge intr-o statiune din Egipt, unde, intr-o sedinta foto realizata de un localnic, simte chemarea nestapanita de a cutreiera desertul – din ea insasi si din tinutul african.

Privirea intensa a tanarului fotograf arab ii patrunde sufletul ca o adiere fierbinte dintr-o epoca apusa. Femeia simte ca il cunoaste, ca intr-un alt timp, intr-o alta viata, o alta versiune a ei s-a oglindit in ochii lui, tot sub acest soare arzator, tot in aceasta tacere nesfarsita a desertului. Fiecare clic al aparatului de fotografiat surprinde contururile trupului ei, dar, totodata, pare sa dezvaluie bucati de amintiri nestiute, promisiuni care, desi uitate, nu s-au pierdut niciodata cu adevarat.

Atractia dintre ei nu este doar o dorinta trecatoare – este o chemare. O forta nevazuta ii impinge unul spre celalalt, intr-un dans al destinului scris dincolo de timp. Pe masura ce umbrele apusului alungesc dunele, femeia intelege ca acest tanar nu este doar un strain fermecator, ci cheia unei povesti de iubire nascute cu secole in urma. Desertul ii asteapta sa-si implineasca juramantul uitat, acela de a se regasi mereu, indiferent de epoca, indiferent de vietile traite.

„Cand vreau sa-ti vorbesc, ma intorc in desert, in locul in care ne-am intalnit. Tu esti acolo si ma astepti. Ma chemi fara cuvinte. Ne regasim mereu. Tacuti. Eterni. Infiniti.“

Si totul a inceput cu o fotografie realizata candva, in desert, la marginea unui apus…