Spre deosebire de unele scrieri anterioare marcate de senti-mentalism si melodrama, in Marile sperante perspectiva lui Charles Dickens asupra universului infantil nu e una edulcorata. Pentru Pip, copilasul, sau pentru Pip. tanarul, prima intelegere a lumii e, daca nu dureroasa, cel putin suparatoare: personajul descopera in ochii celorlalti ca e necioplit. ca e imbracat saracacios etc. In Marile sperante stau impreuna multe dintre temele specifice secolului al XIX-lea: exotismul social, comportamentele psihice bizare, inocenta si generozitatea declasatilor societatii, slabiciunile naturii umane si capacitatea individului de a-si modifica fundamental conditia, hazardul transformat in destin.

Povestea este complicate melodramatic, ca multe altele din secolul al XIX-lea si nu numai. Ce aduce nou romanul este un joc narativ ce se joaca de catre doi dintre protagonistii povestii – Pip si Jaggers. Pip e naratorul, el livreaza evenimentul, oscileaza intre actiune si compulsive. E in felul acesta subiectiv in virtutea pozitiei lui textuale: pe la el, prin el trec evenimentele. Jaggers tine locul autorului. Este cel care, gratie distantei de eveniment, vede si intelege tot.[…]

Daca vem de-a face u, probabil, cel mai putin “realist”roman Dickensian, Marile sperante este, cu siguranta, si cel mai poetic, generand personaje memorabile, precum Miss Havisham, ocnasul Magwitch, Phillip Pirrip (Pip) etc. Astfel incat aceasta tipologie dickensiana si intreaga atmosfera a cartii au putut constitui modele creatoare fertile pentru unii romancieri moderni. - Lucian Pricop