Apele Mediteranei spala acelasi tarm de mii de ani, transportand povesti maghrebiene, italiene, spaniole, arabe pe rute maritime invizibile. Un schimb de cutume sociale, politice, culturale pe care Adrian Petru Stepan il descrie intr-un narativ fascinant despre Mare Nostrum, in fapt, un continent marin.

Principate, razbunare divina, decizii politice, curente religioase, pietre de culoarea mierii, adiere sarata, ospitalitate sunt parcurse in trairi de turist si istoric intr-un manual despre cum sa intelegem si sa ne pregatim retragerea, nu cucerirea, la varsta senectutii pe malurile Mediteranei.

„Personal, cred ca poti simti o oarecare nostalgie dupa fostul Imperiu doar daca esti austriac sau ungur. Ca roman, poti sa constati ca partea din tara ta care fusese sub ocupatia ramurii inferioare a Casei de Habsburg era mult mai dezvoltata decat patria-mama si ca facea parte cu adevarat din acea parte a Europei care a decis pentru multe secole soarta unei bune parti a lumii. Sau ca intre Banat, Transilvania si nordul Italiei gasesti similitudini la care nu te-ai astepta, de la cuvinte pe care le foloseau bunicii si acum uitate, imprumutate de la colonistii din Peninsula, pana la regimul de carte funciara, inexistent in Vechiul Regat.” (fragment)

„Gaza este acum o ruina si zeci de mii de femei si copii au fost ucisi de armele israeliene, in apatia comunitatii internationale si a avertizarilor americane sau europene, ineficace in fata autoritarismului si agresivitatii guvernului Netanyahu. Violenta careia i se raspunde cu o violenta sporita, intr-o spirala care nu se va termina niciodata, o confruntare pe care unii o numesc religioasa, dar care nu isi are deloc semintele in dogme. Este un simplu conflict pentru teritoriu, un conflict care dureaza de milenii pentru fiecare metru patrat de pamant al acestui spatiu mic, in parte desertic, dar atat de ravnit de prea multe popoare de ale locului sau venite de peste mari si deserturi. Un „pamant al fagaduintei” al carui fiecare centimetru a fost spalat de sange. Daca razboiul sfarsitului lumii ar trebui sa aiba loc vreodata, Palestina pare locul predestinat pentru infruntarea de pe urma.” (fragment)

„Cand am ajuns in orasele din sudul Egiptului, am vazut o lume atat de necajita incat mi‑am dat seama intr‑o clipa cat de binecuvantati eram noi, turistii. Insa, observand copiii care se jucau desculti cu vreo minge dezumflata ori adultii care savurau un ceai in fata unor cladiri carora cu greu le puteai spune locuinte, am vazut la fel de multe zambete ca pe terasele din arhifotografiatele piete europene. Cred ca e dovada cea mai buna ca nu ne‑am nascut fundamentalisti si ca, orice am face noi, oricat am acumula, fericirea este o stare interioara pe care niciun guvern si niciun predicator frustrat nu ne‑o poate furniza.” (fragment)

„Asemenea rationamente si dileme sunt menite sa toarne gaz pe focul extremei drepte, deja inflamata de o buna perioada tocmai fiindca europenii, cum s-or numi ei, francezi, englezi, nemti sau italieni, vad ca lumea lor se schimba, ca nou venitii aduc prea mult din lumea lor aici, ca schimba aspectul si culoarea vechilor metropole europene.

Lumea se schimba mereu. Din pacate, noi, ca indivizi, nu reusim sa tinem pasul cu schimbarile. Cautand siguranta si linistea, ajungem sa pierdem competitivitatea. Iar cei diferiti de noi, cu mentalitati, obiceiuri, credinte si, uneori, infatisare diferite, devin adversarii nostri principali.

Evident, as putea da cateva sfaturi. Dar, asa cum spuneam, ratiunea nu va invinge aproape niciodata in fata sentimentelor si temerilor. Fiecare civilizatie care a ajuns la un anumit nivel de evolutie s-a confruntat cu aceleasi provocari. Si niciodata nu le-a rezolvat. Doar scriitorii si filosofii au propus solutii ori si-au imaginat scenarii care pot salva societatea. In carti si filme, totul este posibil. In realitate, nu.” (fragment)