Cand nu scrie poezie sau proza, Carmen Firan se imparte intre cele doua patrii despartite de Ocean, merge la teatru, la concerte, la expozitii, observa
strada, se implica in viata cetatii (mai trista sau mai vesela) sau bate lumea din Patagonia in India si de acolo in Chile... Toate aceste miscari ne
ajung insa prin fluiditatea textului scris. Carmen nu relateaza fapte sau intamplari, ci le mediaza printr-o originala si adesea incomoda combinatie de
inteligenta si sensibilitate. Poti sa nu fii de acord cu ea, dar e imposibil sa nu-i citesti textele pana la capat. Cele doua patrii se reevalueaza
astfel una prin cealalta, iar spiritul ei critic e ascutit ca un bisturiu.
De tanara mi-a placut sa imbatranesc, marturiseste ea intr-un loc si vedem aici simptomul unei dorinte de a se cantona intr-un spatiu protejat de
surprize. I s-a intamplat insa tocmai contrariul: a emigrat, scrie si tipareste in doua limbi atat de diferite, calatoreste pana la epuizare, a fost la
New York in fatidica zi de
11 Septembrie 2001... Despre toate acestea scrie ea, pentru ca e singurul mod de a da un sens realitatii, acestei fulgurante si zapacitoare proiectii de
imagini, simturi, persoane, intamplari si peisaje, prin miracolul major al materiei sensibile care este limba.

Numar pagini: 200
Format: 13 x 20