Si la sfarsit, sa amintim: este bine, cand suntem in inselare - si nu exista cineva care sa nu fie in inselare - macar sa ne dam seama ca suntem in inselare, pentru ca neindoielnic vom trai si ne vom purta putin mai smeriti. Tocmai noi, prin purtarea noastra infumurata si iubitoare de sine, indepartam oamenii de credinta si de Biserica lui Hristos. Pe oameni ii indeparteaza de Dumnezeu prejudecatile lor despre Biserica - prejudecati pe care, totusi, le faurim noi, si nu Biserica, despre care, in chip temeinic, oamenii nu stiu nimic. De aceea este si mai bine ca in nevointa staruitoare sa implinim sfintele porunci ale Lui Hristos si prin acest lucru nemijlocit sa-L cunoastem si sa-L marturisim pe Dumnezeu. Sa nu fim ca arhiereii, fariseii si carturarii din vremea lui Hristos, care fara nevointa, fara zidirea legaturii nemijlocite cu Dumnezeu, voiau sa cunoasca Adevarul: "Pana cand vei lua sufletele noastre? De esti Tu Hristos, spune noua fara de sfiala" / Io. 10,24/, sau: "Cu ce putere faci acestea? Si cine ti-a dat Tie puterea aceasta, ca sa faci acestea?" / Mc. 11,28/ si sa nu se intample sa auzim, pentru noi, infricosatorul raspuns: "Nici Eu nu voiu spune voua!" / Mc. 11,33/