In Omul si clima, Lucian Boia analizeaza ansamblul teoriilor, scenariilor si psihozelor climatice, din Antichitate pana in zilele noastre, pentru a decripta mecanismul mental si ideologic al acestor constructii si atitudini. Autorul imparte imaginarul climei in trei categorii: teorii de natura antropologica si psihologica (diversitatea umana se explica prin diferentele de climat), istorica (clima influenteaza dinamica proceselor istorice, ascensiunea anumitor civilizatii, stagnarea sau decaderea altora) si "catastrofica"(imaginarul "sfarsitului lumii", scenariile extinctiei cvasitotale a rasei umane, al caror prototip ramane Potopul).
Lucian Boia nu infirma si nici nu valideaza vreuna din aceste teorii, si mai ales nu incearca sa prezica viitorul. Autorul ne vorbeste, de fapt, despre istoria imaginatiei umane care, de-a lungul timpului, a fost stimulata, contrariata, infuriata sau chiar terifiata de clima. Prin multiplele reconstituiri ale trecutului si previziuni ale viitorului climatic, omul isi exprima propriile optiuni, temeri si sperante.