Cele trei eseuri cuprinse in acest al doilea volum din Parerga et paralipomena (1851) – culegere tarzie, aparuta la 33 de ani de la publicarea primului volum din Lumea ca vointa si reprezentare – nu reprezinta o simpla anexa a acestei opere, ci complementul ei necesar, care a pregatit succesul fulgerator si recunoasterea generala a gandirii lui Schopenhauer din ultimul deceniu de viata.

Primul dintre aceste eseuri, „Despre filozofia de universitate“, contine o analiza, extrem de actuala si astazi, a mecanismelor patrunderii si impunerii ideologiei oficiale in mediul academic, cu consecinte mergand de la bizarerie si ridicol pana la tradarea adevarului, la anihilarea spiritului critic si la compromiterea formarii intelectuale a tinerei generatii. Cel de al doilea eseu, „Despre inten­tionalitatea vizibila din destinul individului“, merge pe urmele eforturilor vechilor greci de explicitare a fortelor invizibile care determina evenimentele vietii individuale. O suta de ani mai tarziu, C.G. Jung va elabora notiunea de „sincronicitate“ pornind de la conceptia dezvoltata aici de Schopenhauer. In ultima scriere din volum, „Eseu despre vederea de spirite si altele conexe“, il regasim pe Schopenhauer confruntat cu o serie de marturii privitoare la asa-numitele fenomene oculte, carora le propune o explicatie unica. Demersul sau reuseste atat sa conserve premisele kantiene ale dualitatii fenomen–lucru in sine, cat si sa aduca o dovada supli­mentara in favoarea propriei teorii a vointei, care va constitui una din sursele de inspiratie ale psihanalizei freudiene.

„Pentru a ajunge la inaltimea vremurilor noastre, trebuie revenit la Schopenhauer.“ — RUDIGER SAFRANSKI