Ca simbol al copilului de pretutindeni si din toate timpurile, Peter Pan – baiatul care nu creste niciodata – este intruchiparea perfecta a calitatilor si defectelor care se impletesc in faptura unui copil: deopotriva inocent si teribilist, sensibil si arogant, generos si egoist, dornic de aventura si sovaielnic, eroul lui J. M. Barrie este nu doar un exponent al celei mai frumoase varste, ci si un personaj iconic din punct de vedere cultural.

El imbina trasaturi ale zeului Pan – cu care se identifica atat la nivel onomastic, cat si muzical, fiind un virtuos al naiului – cu abilitatile specifice unui superou, cum ar fi capacitatea de a zbura sau de a presimti pericolele, cu elemente stereotipe din psihologia infantila, un subiect foarte la moda la inceputul secolului al XX-lea, cand a fost scris romanul, si cu date din biografia fratelui autorului, care a murit la varsta de 14 ani, ramanand astfel in memoria familiei drept copilul etern. […]

Dincolo de personalitatea lui fascinanta, in care fiecare copil – si, de ce nu, adult – regaseste cate ceva din propria sa personalitate, Peter impresioneaza prin actiunile sale pline de curaj. […]

Locul in care traiesc Peter Pan si Baietii pierduti se numeste, nu intamplator, Tara-de-Nicaieri. Desi traducerea este una inspirata, sugerand un taram indepartat de orice realitate cunoscuta, denumirea originala, Neverland, este mult mai sugestiva, facand referire la dimensiunea temporala – sau, mai degraba, atemporala – a acelui spatiu in care timpul, ucigasul copilariei, este eliminat.

Pe acest taram mitic, unde nu exista inexorabila curgere a timpului, ceea ce il face sa para un adevarat Paradis pierdut al celor ajunsi la varsta maturitatii, copiii raman mereu copii si isi traiesc la nesfarsit aventurile specifice copilariei.