De la inceput, tara e (la noi) un lucru mare si sfant, legat de un grup de oameni, care-si trec mostenirea acesta, menita sa fie iubita din toata inima, amestecata in toate gandurile, aparata cu toate puterile si stropita cu sudorile tuturor muncilor si cu sangele tuturor jertfelor.
Cata deosebire intre greoaiele cuvinte materialiste de terre, terra, tierra ale fratilor nostri, (din spatiul romantic) si acesta spiritualizata, idealiazata, incalzita "tara" a noastra! Zemlia a slavilor nu se ridica mult mai sus, cum nici chora a greculor, de unde vine numele taranului "choriates". Iar ce semnifica Land al germanilor din al lor Deuschland sau din Welschland a celtilor veniti, apoi a romanilor sau a romanilor, se vede din sensul cu care a trecut la francezi in lande, unul din felurile cum se prezinta, ca scoarta a globului pamantului...
"Tara" inseamna, fara niciun alt adaus, pamant romanesc liber, in toata intinderea sa si cu tot sacrul drept care se cuprinde in el. O "tara" ingustata prin violenta strainului, care de la sine s-a refacut in vechile hotare prin aces eleasticitate de spirit care e unul din marile elemente ale vitalitatii unui popor.
Si de aceea a muri pentru tara a fost cea mai inalta datorie pentru generatiile care aparand-o, au inchis ochii inainte de vreme.
(Intelesul cuvantului de tara, 1937)