Traducerea de fata este datata la sfarsitul sec. al XVIII-lea, ea apartinand unui monah din „scoala” isihasta paisiana de traducatori, anume Ieromonahul Ilarion Dascalul de la manastirea Dragomirna, „cel mai iscusit traducator din greceste in moldoveneste” 

Exista diferente semnificative intre aceasta traducere si traducerea Parintelui Dumitru Staniloae din Filocalia, diferente care se datoreaza fara indoiala editiilor folosite de parintele Staniloae, care sunt mai noi si mai lacunare decat manuscrisul folosit de Ilarion Dascalul. Diferentele semnificative, de ordin semantic, dintre editia de la Ierusalim, via Filocalia 12, si manuscrisul paisian au fost marcate in text, corelandu-se cu editia in limba engleza, care a folosit manuscrise mai bune, fara lacune. 

Un alt aspect distinctiv, referitor de aceasta data la maniera de a traduce, consta in faptul ca Parintele Staniloae prefera mai degraba parafraza, cu scopul de a accesibiliza probabil mai mult textul pentru cititorii de astazi, in timp ce traducatorul paisian este mai fidel textului din manuscris, incercand sa pastreze cat mai bine forma initiala si sa redea cat mai exact gandirea autorului sfant. 

Prin editia de fata, se incearca o aducere in prim plan a duhului care anima „scoala” de traducatori a Sfantului Paisie; aceasta „scoala” nu reunea un simplu colectiv de monahi invatati, buni traducatori si oameni de cultura, ci, in primul rand, monahi traitori, care au imprimat in stilul traducerilor viata duhovniceasca isihasta pe care o traiau ei insisi atat de intens si care nu era cu nimic mai prejos de aceea a monahilor care au vietuit cu mai bine de o mie de ani inaintea lor in pustiurile Egiptului. La aceasta traire inalta este invitat, prin aceasta carte, si cititorul de astazi, chemat sa redescopere, prin frumusetea limbii romane vechi, atat de vibranta si plina de savoare, frumusetea unei vieti duhovnicesti autentice, asa cum numai la parintii filocalici se poate afla.