Razbunarea barbarilor… s-a nascut dintr-o emotie deopotriva individuala si colectiva. Impulsul poietic initial al razbunarii noastre a tradat, ca intotdeauna, o emotie mai degraba exterioara temei – reactia unui om de cultura singur la nerecunostinta/ tacerea/ raceala/ autismul Cetatii (tomitane) fata de cea mai solida voce poetica, literara, culturala a ei, functionala deopotriva in registru simbolic/ mitic si in viata diurna reala, actuala, a Tomisului.

Singuratatea initiala s-a convertit ulterior in emotie colectiva, iar aceasta emotie construieste semnul si sensul acestei carti, dincolo de borna paradigmatica ce insoteste demersul nostru – implinim (cel mai probabil in 2017) doua milenii fara Publius Ovidius Naso si pregatim impreuna intrarea in cel de-al treilea mileniu fara el. Publius Ovidius Naso se va fi simtit aici, intr-un spatiu care are priceperi rafinate (perverse?) in a-si cultiva excesiv virtuti etniciste (chiar izolationiste), singur printre straini. Volumul nostru este, din aceasta perspectiva, un semn al straduintei de convertire a solitudinii sale culturale in solidaritate, o proba a intalnirii emotiei noastre cu textul sau. Stim dintotdeauna ca nu exista cultura in afara intalnirii emotiilor, chiar daca ratam mereu sansele de a le figura sau ceti; iar noi, romanii, descinsi semiotic din lira lui Orfeu, avem motive sa o stim mai mult chiar decat altii… (Dorin Popescu)