„Romulus Brancoveanu [este] remarcabil prin imageria usor grotesca, prin modalitatea de amplificare in plan poetic a ritualului domestic, a unei miscari viclene ce asociaza elemente din paradigme din cele mai incongruente.”

Cristian Moraru – „Prima verba”, Viata studenteasca, anul XXVIII, nr. 45 (1017), 7 noiembrie 1984

„Intr-o alta maniera decat Marin Sorescu, scriitorii actuali pot crea o noua anti-lirica. Registrele de limbaj prin care realizeaza Romulus Brancoveanu acest program implicit sau explicit din versurile sale au o remarcabila varietate. Interogatia retorica are o functie de soc…”

Romul Munteanu – „Teritoriile poeziei”, Flacara, anul XXXIV, 47 (1588), 22 noiembrie 1985

„Romulus Brancoveanu (…) foloseste cu talc libertatile supra-realismului, incercand nu o restituire a dicteului, cat o reconsiderare a functiilor lui; poetul are multa imaginatie, stie sa sugereze prin asociatiuni lexicale socante, are un debit de avalansa si cultul subtextului; textele lui fiind foarte lungi si semnificative.”

Laurentiu Ulici – „Paradoxul gramezii”, Romania literara, Anul XVIII, nr. 8, 21 februarie 1985

„Romulus Brancoveanu (…) a incercat in zadar sa publice o carte in timpul lui Ceausescu (…) Adevaratul sau volum de debut a aparut de curand si echivaleaza cu o consacrare.”

Alex Stefanescu – „Cartile saptamanii”, Expres Magazin, nr. 2 (76), an 3, 1992, 16–23 ianuarie

„Mi-e greu sa apreciez in ce masura sintagma optzecist intarziat (cu implicatii bibliografice ce trimit clar la particularitatile diabolice, in fond, ale sistemului politico-socialo-cultural ceausist) il prinde, fara sa-l ofenseze, pe Romulus Brancoveanu (…) pe care printr-un gest reparator (…) Editura Eminescu l-a (re)debutat. Foarte apropiat ca structura de membrii Cenaclului de Luni, nesansa a facut sa cunoasca experienta procustiana a debutului colectiv. N-ar fi rau, poate, ca unii analisti literari sa incerce o autopsie a acestei monstruozitati neoproletcultiste, ridicata la rangul de concept (…)

A doua viata a lui D.Q. semnifica, in subtext, o dedublare existentiala impusa. D.Q. (poetul, profetul, inadaptatul) este dublul intelectualului supravietuind cu greu intr-un dezolant oras de provincie. Dificil de rezistat psihic acestei torturi a realului (…) Poetul uzeaza cu virtuozitate de toate clapetele discursului: meditativ, ironic, melodramatic, parodic, celebralizant, colocvial (…) Romulus Brancoveanu este un poet interesant pe care putem miza.”

Nicolae Oprea – „A doua viata a lui D.Q.”, Calende, nr. 2 (14), februarie 1992