Una dintre dramele scriitorului obscur rataceste intr-un cerc vicios: ca sa publici trebuie sa fii cunoscut, iar ca sa fii cunoscut trebuie sa publici. Maxudov, protagonistul din romanul lui Bulgakov, isi da seama ca e sortit mediocritatii, anonimatului, si alege calea de pe urma: sinuciderea.
Insa e nevoit sa amine gestul, fiindca in ceasul al doisprezecelea vestea buna pica de sus: romanul lui va fi totusi publicat. El intra in malaxorul unor literati deprinsi cu linsajul identitar si iese din sala de operatie cu o recomandare ferma: transformarea in piesa de teatru, cu perspectiva unei promitatoare puneri in scena. Cosmarul conti-nua, iar autorul operei sfirseste prin a nu mai recunoaste ceea ce a scris. Un exercitiu al absurdului deloc rar in lumea stalinista a anilor '40, cind favorurile le distribuie nu atit politrucul, cit secre-tara, si cind orice fagaduiala poarta cu ea un alai de primejdii.
Piesa lui Maxudov este acceptata de Teatrul Independent din Moscova, dar chirurgia mai intra o data in scena. Textul este ciuntit, rescris, taiat si pina la urma strins intr-o formula greu de recunoscut, iar seara premierei se amina la nesfirsit. Maxudov isi da seama ca nu e sanatos sa intretii iluzii artistice in plin delir al Tatucului si constata ca ultimii lui ani n-au facut decit sa amine clipa sinuciderii.