Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881), unul dintre cei mai importanti si mai influenti scriitori ai lumii, s-a nascut la Moscova, unde tatal sau a lucrat o vreme ca medic la Spitalul Mariinski. La o virsta frageda a suferit prima criza de epilepsie, boala care il va urmari pe parcursul intregii vieti. Dupa moartea mamei, a plecat impreuna cu fratele sau la Sankt Petersburg, pentru a urma cursurile Academiei Tehnice Militare, pe care a absolvit-o cu brio. In 1846, dupa o serie de incercari literare lipsite de succes, a publicat romanul epistolar Oameni sarmani, atragind imediat atentia criticilor, care au vazut in el un nou Gogol. I-au urmat la scurt timp microromanele Nopti albe (1848) si Netoska Nezvanova (1849), care i-au confirmat talentul si i-au adus recunoasterea literara.

Momentul crucial al vietii scriitorului l-a reprezentat insa anul 1849, cind a fost arestat si condamnat la moarte pentru legaturile sale cu un grup subversiv de intelectuali liberali din Cercul Petrasevski. Abia in ultima clipa sentinta i-a fost comutata de tar la deportare si munca silnica. Dupa patru ani de ocna, urmati de alti cinci de serviciu militar obligatoriu in cadrul Regimentului Siberian, a revenit la Sankt Petersburg si si-a reluat activitatea literara. Influentat si imbogatit de experientele din aceasta perioada, a inceput sa scrie masiv, publicind mai intii romanul Amintiri din casa mortilor (1861-1862) si concepind apoi seria marilor capodopere, in care se inscriu romanele Crima si pedeapsa (1866), Idiotul (1868-1869), Demonii (1871-1872), Adolescentul (1875) si Fratii Karamazov (1879-1880), unde Dostoievski atinge deplina maturitate literara. Cartile sale au fost traduse in toata lumea, dupa ele realizindu-se numeroase spectacole de teatru si ecranizari celebre.