Cititorului român îi este deja cunoscut Neil Leach, prin volumul „Anestetica” (Paideia, 1999). „Anestetica” a fost unul dintre conceptele cheie ale arhitecturii anilor 1990. Efectul de anestezic al esteticii, care ne face orbi la adevăratele probleme, funcționale și sociale, ale arhitecturii – iată pe scurt ceea ce exprima acolo ideea „anesteticii”. Cititorul care este familiarizat cu această carte și care așteaptă aici o continuare trebuie însă avertizat de la bun început: mesajul volumului de față este întru câtva diferit. Acolo, caracterul prea estetic al arhitecturii contemporane era văzut ca un fel de anestezic, ca un drog care ne face dependenți de consumul de imagini seducătoare. Aici, se recunoaște însă în plus rolul paradoxal al esteticii de a determina cumva chiar și adâncimea arhitecturii. De fapt, mai corect spus, argumentațiile principale din „Anestetica” rămân valabile, doar că interpretarea lor devine mai nuanțată: reprezentarea estetică este acum reconsiderată. Acolo faptul era total criticabil, aici devine chiar o resursă a proiectării. „Camuflaj” este mai degrabă o continuare a volumului „Uitați-l pe Heidegger” (Paideia, 2006). Cititorul a putut citi acolo câteva eseuri premergătoare volumului de față. „Camuflaj” este și el, într-adevăr, un volum dedicat depășirii unei paradigme dominante în gândirea arhitecților până nu demult – cea a arhitecturii înțelese în sensul „locuirii” lui Heidegger.