„Acum doua decenii am regasit un vechi „cominformist” cand, ca presedinte al Radioteleviziunii Romane in vremea postdecembrista, i-am acordat interviuri charismaticului corespondent al ziarului belgradean „Politika”, azi venerabilul si mereu tanarul Milan Petrović. Si il regasesc in aceasta carte care se citeste pe nerasuflate, unde Dragoslav Simić prelucreaza amintirile ziaristului sarb ce si-a trait zilele in Romania. Este o viata creionata romanesc, cu flash-uri retrospective, cu multe biografii dramatice intretesute cu aceea a lui Petrović. Ai inainte imaginea unui barbat tanar, ofiter cu studii moscovite, plasat de destin intre doua stalinisme ‒ cel sovietic si cel iugoslav ‒, apartinand emigratiei antititoiste si procominformiste, create atunci cand Cominformul a parasit Belgradul pentru Bucuresti (iunie 1948), imediat dupa faimoasa condamnare a lui Iosip Broz Tito de catre Iosif Visarionovici, pe 27 martie 1948. In luna august a aceluiasi an, Petrović trecea aventuros Dunarea pentru a deveni ziarist al Postului de Radio „Slobodna Jugoslavija” („Iugoslavia libera”), gazduit de comunistii lui Dej si sustinut de sovietici ‒ situatie comparabila, intrucatva, cu aceea a Postului „Spania Independenta” ‒ pana la vizita la Belgrad a lui Hrusciov din 1955 si la Bucuresti in 1956.

Adversar al regimului lui Tito, al echipei titoiste alcatuite din slovenul Edvard Kardelj, muntenegreanul Milovan Ɖilas si sarbul Aleksandar Ranković, cu a sa politie politica (UDBA), al unei politici de represiune care a produs, intre 1950 si 1952, 73.000 de arestari, Milan Petrović a trait, ca emigrant, realitatile altui regim dictatorial, in care lagarul adriatic de pe Goli otok era inlocuit cu lagarele din Baraganul romanesc. Dar Petrović, cu convingerile comunistului adolescent si, oarecum, prosovietic, ramane vertical si in conditiile comunismului romanesc si devine, de aproape si de departe, cronicar al unui al treilea comunism, cel titoist iugoslav. A fost o pozitie profund dramatica, dar forta si inteligenta jurnalistului au lasat mereu loc sperantei. Iar tanara belgradeanca ce purta tricoul cu KGB si cu steaua rosie ‒ ironie juvenila a timpurilor postcomuniste pretutindeni, in tarile gasite dupa cortina de fier ‒, pe care Milan Petrović o intalneste intamplator, pe strada, e purtatoare a sperantei. Sa i-o impartasim impreuna.” Acad. Razvan Theodorescu