„Peste doua-trei zile va iesi de sub tipar Istoria lui Mihai-Voda Viteazul de Nicolae Balcescu. Se stie neobositul zel cu care acest barbat plin de inima si inzestrat de natura c-o minte patrunzatoare si c-o fantezie energica, a lucrat la istoria lui Mihai-Voda… Limba lui Balcescu este totodata culmea la care a ajuns romanimea indeobste de la 1590 incepand si pana astazi, o limba precum au scris-o Alecsandri, Const. Negruzzi, Donici, si care astazi e aproape uitata si inlocuita prin „pasareasca” gazetarilor. Desi Balcescu se intemeiaza pretutindeni pe izvoare si scrierea lui, rezultatul unei indelungate si amanuntite munci, totusi munca nu se baga nicaieri in seama, precum in icoanele maestrilor mari nu se vede amestecul amanuntit de vapsele si desenul ingrijit linie cu linie. O neobicinuita caldura sufleteasca, raspandita asupra scrierii intregi, topeste nenumaratele nuante intr-un singur intreg si asemenea scriitorilor din vechime, el ii vede pe eroii sai aievea si-i aude vorbind dupa cum le dicteaza caracterul si-i ajunge mintea, incat toata descrierea personajelor si intamplarilor e dramatica, fara ca autorul sa-si fi ingaduit a intrebuinta undeva izvodiri proprii ca poetii… Entuziasmul lui ca atare se incalzeste, caci este sincer, adevarat, energic, s-arata cu acea nesovaire de care ne minunam in caracterele antichitatii.” (M. Eminescu, BALCESCU SI URMASII LUI, in Timpul, 24 noiembrie 1877)