In casa bunicilor a aparut in 1938 si a mai cunoscut inca trei editii pana in 1943 fiindca Ionel Teodoreanu era de multa vreme o vedeta literara. Se stramutase in agitatul Bucuresti, dar pastrase in suflet amintirea delicata a Iasiului, care il impinge sa practice o literatura de frontiera, ilustrata de aceasta carte, care se situeaza intre memorialistica si literatura subiectiva. Intrebat, in aprilie 1938, de un gazetar de la Opinia (I.A. Mirea), daca aceasta carte e tot un roman, Ionel Teodoreanu raspunde: „In casa bunicilor? Stiu eu ce-i? O casa veche din Zlataustul unui Iasi de odinioara, doi bunici, motanul lor, nepotul lor — cam scriitor, cam fumator, si cam licean cu note proaste —, iarna la ferestre — vechea iarna de pe vremea ochilor copilariei —, si asta-i tot. O mana de scrum alb. Am cautat sa culeg cu fragezime si sa imbrac cu transparenta lucruri de altadata, care s-au stins cu vremea lor, si oameni care nu mai sunt decat in morminte si in amintire.“

„Ulita copilariei (evident, povestirea titulara, de aici), In casa bunicilor si numeroase capitole din Intoarcerea in timp, coroborate cu relativ putinele documente de arhiva ce ne stau la dispozitie, dau posibilitatea recompunerii si imaginarii unui univers familial pe fundalul caruia se proiecteaza copilaria si adolescenta lui Ionel Teodoreanu, izbitor de asemanator in configuratia sa spirituala cu acela propus de Amintirile lui Creanga.“ Nicolae Ciobanu, istoric literar, autorul biografiei Ionel Teodoreanu, viata si opera