O carte-cult, o redescoperire editoriala de senzatie

Traducere din limba italiana si note de Cerasela Barbone

Ultima vara in oras e un roman al marilor ratari, imbibat de melancolie, tristete si dezabuzare, in decorul luminos al Romei de la sfirsitul anilor 1960. Protagonistul sau, Leo Gazzarra, a plecat in tinerete din Milano si acum traieste din expediente, caci ii lipseste dorinta de a reusi, de a parveni intr-o lume aparent plina de oportunitati. Intelectual rafinat, dar lipsit de morga, cuceritor, dar fara a se implica niciodata prea tare, alcoolic, dar dispus sa renunte la bautura, Leo este un ratat prin optiune, pentru care ratarea devine o arta. Iar cind ajunge sa o cunoasca pe fascinanta Arianna, intre cei doi incepe o poveste de iubire sfisietoare, cu avansuri si ezitari, ca intr-un tangou tensionat al dorintei, al carei final nu e nici o clipa previzibil. Roman al refuzurilor si neimplinirii, al insingurarii in mijlocul multimii si al luminoasei frumuseti romane, Ultima vara in oras este o carte de exceptie, cu un destin exceptional.

„Acest roman este un portret ironic, cinic si dezabuzat al unui om din vremurile noastre... Calitatea sa esentiala consta in faptul ca dezvaluie cu o limpezime disperata relatia dintre un individ si un oras, adica dintre multimi si singuratate.” (Natalia Ginzburg)

„Calligarich are talentul remarcabil de a reda cu usurinta, din citeva trasaturi de condei, sentimente si mai ales senzatii, de a le face sa para concrete, precum atingerea aerului pe piele.” (La Stampa)

„Avem de-a face cu o capodopera care a rezistat in chip magic vreme de patruzeci de ani, fara nici un fel de publicitate, doar prin intermediul anticarilor si prin ponturi transmise de la un cititor la altul. In ciuda faptului ca a fost un bestseller si un long-seller, era dificil, daca nu chiar imposibil sa gasesti vreun exemplar in librarii. Motivul acestei clandestinitati ramine un mister... Publicata pentru prima data in 1973, Ultima vara in oras este una dintre acele carti care nu se citesc, ci se devoreaza.” (Il Quotidiano del Sud)