Ambivalenta naturii umane nu este o constatare psihologica sau morala, ci o structura fundamentala a existentei. In aceasta lucrare, ambivalenta naturii umane devine firul rosu al reflectiilor, de la egoism la altruism, trecand prin ratiune si pasiuni, viata si moarte, razboi si pace, pana la tensiunea ultima dintre Dumnezeu si creatiile omului in epoca inteligentei artificiale. Omul nu poate fi definit printr - o esenta stabila, ci printr - o tensiune constitutiva intre opusi: ratiune si impuls, libertate si determinare, sens si absurd, creatie si distrugere.

In epoca inteligentei artificiale, globalizarii si a accelerarii tehnologice, aceasta tensiune devine vizibila intr - un mod radical. Omul nu mai traieste doar in lume, ci si in interiorul propriilor sale extensii tehnice, ceea ce produce o noua forma de auto - reflexivitate antropologica.

Lucrarea de fata nu isi propune sa rezolve aceasta ambivalenta si nici sa o reduca la o sinteza reconfortanta. Dimpotriva, ea porneste de la ipoteza ca ambivalenta nu este o deficienta a umanului, ci chiar conditia sa de posibilitate.

Analiza se desfasoara pe mai multe niveluri - moral, existential, spiritual si politico - istoric - nu pentru a fragmenta omul, ci pentru a evidentia formele in care tensiunea sa constitutiva se manifesta in diferite registre ale experientei. In acest sens, cartea propune o lectura a omului nu ca identitate inchisa, ci ca spatiu de tensiune intre contrariile care il definesc.