Dar este, in chip drept, datoria mea, mai mult decat a oricarui altcuiva, sa ii inchin aceasta cuvantare, ca pe oarecare rasplata, Parintelui meu, caruia ii sunt dator, pe langa celelalte, si pentru iscusinta cuvantului, atat cat este, pe care am dobandit-o prin truda si grija lui. Si, intr-adevar, desi stiu ca lauda parintelui se intoarce spre slava fiului, dupa cuvantul inteleptului: Slava omului este din cinstea tatalui sau (Sir. 3, 11), nu pentru aceasta il laud, cum ar putea crede cineva, de vreme ce stiu, de asemenea, ca, daca omul are parte de cinste prin propriile fapte si prin propria vrednicie, ajunge si mai cinstit prin slava tatalui sau; iar daca nu, cu nimic nu il ajuta cinstea parintelui pe cel lipsit de slava si cinste, cum ma arat eu. Il laud insa, pentru ca nu se cuvine sa punem sub obrocul tacerii viata sa plina de virtute, care s-a asemanat unei faclii pururea-luminoase, ci in sfesnicul intelegator, spre a straluci - ma incumet sa spun - nu spre cutare sau cutare, ci aproape inaintea tuturoe celor din Biserica lui Dumnezeu. Iar de vreme ce am aratat ca aceasta cuvantare este si folositoare, si potrivita datoriei mele, avand intr-insa, pe langa adevar, si un atat de mare folos, sa incepem laudele de unde este cel mai potrivit.

Sfantul Teodor Studitul, Cuvant la Adormirea lui Platon, Parintele lui duhovnicesc