Immanuel Velikovsky revine cu Marile cataclisme terestre (1955), o lucrare titanica nedestinata celor care prefera sa creada intr-un pamant etern linistit, invaluit in gradina unui Eden sigur si indestulat sau intr-un rai benign pregatit umanitatii de catre promotorii „pasnici” ai unui stabiliment stiintific vetust.

Aceasta continuare a super controversatei Ciocnirea Lumilor (1950) disputa vehement ipotezele fragile ale trioului Agassiz-Lyell-Darwin, prabusindu-le maiestuos sub imensa greutate a dovezilor torentiale lasate in urma de catastrofismul evident ce a rascolit Pamantul in epoci mai recente decat am vrea sa credem, presarandu-l cu vaste cimitire naturale, munti inaltati in graba de forte inexplicabile, oceane evaporate de evenimente bruste cu origini nepamantene, urcari si coborari succesive ale coastelor marine urmate de valuri seismice care au pustiit continente intregi, reformatand relieful, civilizatii, fauna si vegetatie totodata.

10 ani de cercetari interdisciplinare neintrerupte care au trezit in lumea stiintifica ostilitati rusinoase, asternuti fara ezitare de un Velikovski sfidator, antagonist dar usor de inteles, revolutionand complet visul fericit al uniformistului iubitor de pace. O carte epocala, demna de atentia din ce in ce mai mare acordata de revięimentul stiintei timpurilor moderne si care TREBUIE citita cat mai curand!