Ideea de a relua in dezbaterile teoretico-metodologice din lumea de azi contributia de referinta a lui Leibniz in reconstructia logicii si metafizicii corespunde unui deziderat major al valorizarii traditiilor gandirii si al intelegerii continuitatii si unitatii dintre modern si postmodern in istoria culturii europene.

In acest sens, scrierea de fata constituie un studiu amplu si bine finalizat al metafizicii leibniziene si al dezvoltarilor in logica, metodologie si teoria stiintei, in etica si teologie, ale caror temeiuri se afla in ceea ce marele ganditor numea „sistemul armoniei prestabilite”. Toate acestea aduc in centru tema „lume” intr-o concepere ce constituie o ruptura cu traditia de sorginte platoniciana a separarii „lumilor”, propunand „monadologia”, lumea „substantei simple”, unitate adevarata: „l’unité ou ce qui est un”, care constituie centrul metafizicii lui Leibniz, urmarita prin textele principalelor scrieri ale marelui filosof: Disertatie metafizica; Noul sistem privitor la natura si comunicarea substantelor; Monadologie; Principii rationale ale naturii si gratiei; Eseuri de teodicee. Bogatia informatiei (si actualizarea acesteia, mergand pana la „Actele” celor din urma Congrese Leibniz si la valorizarile mai recente in logica, teoria stiintei si ontologie) este stapanita printr-un demers interpretativ adecvat, o veritabila hermeneutica a textului leibnizian, posibila tocmai printr-o lectura moderna a acestuia, cu mijloacele logicii moderne si ale metodologiei stiintifice.Suna astfel cumva profetic aforismul leibnizian (Monadologie, 22): „prezentul... cuprinde in sine viitorul”.
Prof. univ. dr. Alexandru BOBOC,
membru al Academiei Romane