Descriere - Fratii Jderi
Trilogia
Dintre toti prozarorii nostri, numai domnul Mihail Sadoveanu se incurnera a scrie roman istoric, pentru ca celorlalti fie le lipseste sa nu zic eruditia In aceasra materie, dar, In chip sigur, ernotia arhaica, fie sunt parrunsi de formula unui anume roman frantuzesc unde corul e caz de constiinta si analiza. [ ... ]
Ceea ce izbeste si Incanta de la intaia pagina In romanele istorice ale d-lui M.
Sadoveanu este stilul. Sa lamurim Insa ce Intelegem prin stil. Astazi stilul a capatat o acceptie defavorabila, socorindu-se ca un fard exterior In dauna penetratiunii creatoare, In locul stilului, se admire ca metoda de creatiune compozitia. Daca prin stil se intelege oranduirea, dupa faptul creatiunei, a vorbelor In asa fel incat sa ne incante tonurile lor, alegerea unor cuvinte rare, placute la infatisare si la auz si a caror lipsa nu arrage numaidecat ruina Intregului edificiu, arunci nu acesta este stilul d-lui Sadoveanu.
Limba d-lui Sadoveanu este ceva organic si, ca si In poezie, face de-a dreptul pane din continutul operei, In intelesul ca suAerul eroilor, aerul vremii si al lucrurilor traiesc prin ea.
In cartea d-lui Sadoveanu sum, desigur, fapte eroice, ca In orice roman epic, dar faptele In sine sunt prea purine si simple ca sa ne poata absorbi. Senrirnenrul epic nu vine din miscare, ci din aerul arhaic In care plutesc, din incetinirea limbii, din plivirea oricarei complicatii sufleresri, din alungarea oricarui neologism care ar purea sa rearnintcasca aceasta complicatie.
Amorul a trebuit sa faca, inainte de a porni, o operatie analirica si filologica, aceea de a intui substrarul psihic al fiecarui cuvant arhaic si de a asi vorbe simple pentru ganduri simple. De vreme ce eroii sum In genere nestiutori de cane, desi cu viata interioara normala, adica cu ganduri despre viata si moarte, u puterea de a iubi si a uri, cu arar mai greu era pentru autor sa exprime aceste suflete prin propriile lor cuvinte. insa limba d-lui Sadoveanu este departe de a fi autentica istoriceste. Atunci am fi avut Intr-adevar a face cu o falsificare obositoare si prea colorata, care ar fi incetosar cuprinsul Insusi. Este o limba arhaica ad-hoc, nascocita de domnul Sadoveanu [ ... ].
[ ... ]
Cea mai uimitoare izbinda a domnului Mihail Sadoveanu este aceea cu privire la limba.
Daca Stefan cel Mare si Sfant s-ar scula din mormant si ar vorovi cu noi, am incredintarea ca pe noi nu ne-ar pricepe, dar pe Mihail Sadoveanu, da.
Nu neaparat, pentru ca graiul marelui nostru c1asi c apropie, pe temeiul studiului limbii vechi, de acela vorbit pe vremea inteleptului voievod, fiind compus si ceremonios, perifrasric si solemn, invelit cu o patina arheologica.
Limba cronicarilor este In general ghirnpoasa, vetust prolixa, sarcastica, amara si cruda, este limba unor oameni ale caror pene sunt rnuiate-n sange si durere, si nu rareori si-n veninul clasei boieresti. Modullor este al xilografiei sumare, scotand din linii dure conturul elementar al lucrurilor. Patetici ori blasfernarori, cronicarii sunt ascutiti moralisti, judecatori sobri si, adesea, partinitori de oameni, Fugind de orice efect melodic.
Mihail Sadoveanu Isi ia, pentru romanele istorice Indeosebi, elementele de pretutindeni, in ordinea vremii si a locului, din cronici si din graiul taranesc, precederea avand-o vorbirea moldoveneasca. Nu foloseste arhaisme spre a scoate din ele efecte de vetustare, ci aduce In prezent forme ce i se par trainice si apte sa exprime idei la intelegerea omului modern.
Mihail Sadoveanu, ca si Luther, pornind de la realitati, creeaza o limba literara pentru tori romanii.Fara indoiala ca, afara de scriitor si de eroii sai, putini vor vorbi aidoma acest grai, ce ramane numai ca un monument de puritate.El este totusi posibil si nu face impresia himericului.
Sub acest raport opera lui Mihail Sadoveanu este fara precedent, e rodul de peste mai bine de o jumatate de veac al silintei de a supune regulilor muzicii conrernplatia naturii si cunoasterea realista a oamenilor cu institutiile lor. Niciodata nu s-a Incercat In proza un a.emenea lucru, si Chateaubriand canta foarte intermitent si scurt.
Opera lui Mihail Sadoveanu e o titera uriasa, cu mii de srrune, toate acordate cu grija, timp de o viata de om, pentru ca nici o surpriza cacofonica sa nu fie cu putinta, Toate gandurile, privelistile, figurile sunt puse pe portativ, virgulele canta si ele, punctele asteapta risipirea ecourilor. Eroii se manie si se suduie fara erori de gramatica, se jelesc ca psaltii pe glasurile canonice. Stefan cel Mare n-ar intelege unele cuvinte si, fara Indoiala, multe idei spuse cu complexa naivitate, dar ar avea senrirnentul neted ca limba zugravitorului sau nu s-a rupt in Incheieturile ei fundarnenrale de aceea pe care el insusi o vorbea traind. Reconstructia trecutului In romane este facuta nu prin arhaisme ca atare, ci prin Folosirea acestui nou grai istoric, bun de trecut pana In prezent, si pe care creatorul Insusi II foloseste, totdeauna, cu grija, pe masura ce se apropie de prezent, de a fi, ca sa ma exprim astfel, inteles si in trecut.
A spori in acest fel aria graiului este o opera de geniu.
Mihail Sadoveanu ramane in mijlocul nostru mereu contemporan; pe el cel fara varsta, natura l-a binecuvantat cu cea mai lunga viata!
Fi-va peste multe veacuri unul din cele mai inalte piscuri ale culturii rornanesr stapani-va peste generarii precum Ceahlaul domina Moldova.
