„Inca o carte despre iertare”, veti spune, satui oarecum de prea des invocata iertare. In care, guralivi, excelam toti, dar in care rezultatele reale sunt tot mai reduse. Si nu doar in vietile noastre, ci in lumea care ne inconjoara. O lume de neiertatori. De judecatori subiectivi si de constiinte ale neiertarii cu valoare de sabii de samurai. Iar eu am sa va raspund: nu, nu este o carte despre iertare. Ci despre cum sa aducem mai aproape de noi iertarea lui Dumnezeu si impacarea cu noi. Ma voi stradui sa nu o scriu ca pe o lectie, ci ca pe o impreuna - faptuire de pace. Un soi de dialog de linistire, seara, pe banca odihnei, dupa o zi aprinsa de un soare teribil. Ca o carte de rugaciune smerita pe Cale spre iertare.

Trecand printre oameni, ii vad, deseori, raniti de neiertare. Cartea aceasta, sper, sa fie o fereastra prin care sa aiba curaj sa priveasca spre Imparatia lui Dumnezeu. Curajosi! Iertatori! Impliniti!

PARINTELE CONSTANTIN NECULA

Cartea iti va fi alaturi daca:

· Vrei sa intelegi iertarea ca vindecare, nu ca judecata.

· Porti in suflet suparare, vina sau neiertare.

· Crezi ca ai gresit prea mult ca sa mai fii iertat.

· Mergi la Spovedanie, dar simti ca ai nevoie sa o intelegi mai profund.

· Nu te - ai mai spovedit de mult si nu stii cum sa te intorci.

· Cauti indrumari simple pentru pregatirea Spovedaniei, cu rugaciuni si pasi practici.

· Ai nevoie sa deosebesti pocainta sincera de autocondamnare si deznadejde.

Fragment din carte

„Din pat m - au intampinat doi ochi care imi aminteau ca am dinainte un om. Un luptator. Parea ireal cum boala ii topise trupul.

Stiindu - i retinerea fata de spovedanie, l - am rugat doar sa ma lase sa - mi pun geanta „pastorala" langa dulapul sau pana dimineata. A acceptat bucuros si ne - am pus pe povesti. Era pasionat de istorie si am vorbit cate - n luna si - n stele. Am plecat prieteni.

O saptamana am urcat la el in „chilie" seara de seara. Mi - a povestit ca lucrase la o mare fabrica din oras, la sectia de „inele de siguranta". Mi - a explicat ca inelul este un soi de pana de siguranta pentru fiecare rotita supusa efortului mecanic. Mi - a si desenat.

In seara in care a simtit ca pleaca, m - a prins de mana si mi - a zis zambind: „Parinte, sa iei geanta, ca eu n - o s - o mai pot pazi!" Apoi a continuat: „Parinte, stiu ca plec, dar vreau sa stii ceva. Ai fost inelul meu de siguranta, ca sa nu ma pierd pe ultima suta de metri!"