Nu este incorect asadar sa-i spunem atunci acestei arte sau acestui mestesug arhitectonica, macar atunci cand ne referim la produsul mintii si mainilor mesterului constructor - avem incorporata in cuvant asadar semnificatia maximala a termenului amintita mai sus. Imi amintesc cum, in anii studentiei mele, ni se atragea atentia sa nu folosim cuvantul arhitectonica, avandu-l de preferat pe cel de arhitectura. Motivele, altele decat asemanarea cu alte limbi „de ginta latina insaˮ, vorba lui Caragiale, nu mi le mai amintesc. Dimpotriva, argumente recente - pe care nu m-as feri sa le numesc, mai degraba, derapaje interpretative - vin sa puna in criza exact acest termen preferat: arhitectura. Potrivit lui David Farell (1997), nici nu ar trebui sa-i spunem acestei arte arhitectura ci, dimpotriva, arhetictura, de vreme ce, crede autorul, originea termenului nu in tectonica este de aflat, ci in tiktein, tiktó: a da nastere, a origina, teorie care se potriveste cu tema noastra, macar etimologic, arhitectura fiind o arta originara, straveche.

Cu siguranta insa, potrivit lui Frampton, trebuie sa folosim cuvantul arhitectonica cel putin intr-un caz aparte: atunci cand ne referim la acel mod de a practica arhitectura centrat pe montare riguroasa de subansambluri care au o doza variabila de complexitate a propriei alcatuiri si care isi pastreaza o anume doza de autonomie structurala, functionala si estetica in ansamblul rezultat. Goticul (ca si high-tech-ul, despre care s-a spus ca emuleaza goticul perpendicular britanic), este o astfel de arhitectonica, asemanatoare celei de lemn pe care si-o revendica drept strabun. Tustrei sunt in chip vadit opuse arhitecturii sedimentare, „geologiceˮ a romanicului, a cubismului, respectiv a vernacularului (arhitectura fara arhitect, de regula rurala) de pamant nears, caramida sau piatra, care le precede - si inspira – sosirea.