Critica ratiunii pure este opera capitala a lui Immanuel Kant, care cuprinde intreg spectrul filosofiei sale si in care cerceteaza bazele procesului de cunoastere.

In aceasta lucrare, Kant incearca sa integreze intr-o conceptie unitara cele doua pozitii contrare ale teoriei cunoasterii din vremea sa, pe de o parte rationalismul lui René Descartes, pe de alta empirismul filosofilor englezi John Locke si David Hume. In acest scop, Kant face deosebirea intre judecata analitica si cea sintetica. In cazul judecatii analitice, adevarul deriva din analiza insasi a conceptului, fara a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o perceptie sensoriala. In situatia in care o analiza rationala nu este suficienta pentru a extrage adevarul si este nevoie de o observatie senzoriala sau experiment, atunci avem de a face cu o judecata sintetica. Asadar, toate cunostintele valabile la un moment dat derivate din experienta au un caracter sintetic.

Aceasta editie cuprinda o noua si exceptionala traducere a doamnei profesor dr. Rodica Croitoru, presedinta Societatii Kant din Romania.

„Daca consider intreaga cunoastere a ratiunii pure si speculative in totalitate ca pe un edificiu, a carui idee cel putin o avem in noi, atunci eu pot spune: in Teoria transcendentala a elementelor am evaluat materialele de constructie si am determinat, pentru ce fel de edificiu, pentru ce inaltime si soliditate ajunge el. Desigur s-a intamplat, ca, desi aveam in vedere un turn, care trebuia sa ajunga pana la cer, provizia de materiale a ajuns totusi numai pentru o casa de locuit care, pentru preocuparile noastre in planul experientei era destul de spatioasa si suficient de inalta, spre a o cuprinde dintr-o privire; insa acea intreprindere temerara trebuia sa esueze din lipsa materialelor, chiar fara sa mai punem la socoteala si confuzia de limbaj, care trebuia inevitabil sa ii dezbine pe muncitori asupra planului si sa ii raspandeasca in toata lumea, pentru ca fiecare, sa construiasca in particular, dupa planul sau deosebit. Acum noi nu avem de-a face atat cu materialele, cat mai degraba cu planul si, avertizati fiind, sa nu ne hazardam orbeste intr-un proiect dupa plac, care probabil ar putea depasi facultatile noastre in intregime, totusi deopotriva neputand renunta pe deplin la construirea unei locuinte solide, sa facem devizul pentru o cladire in raport cu provizia, care ne este data si care este potrivita totodata trebuintei noastre”.

Immanuel Kant