Premiul Nobel pentru Literatura 1962

Traducere din limba engleza si note de Ona Frantz

Sint 77 de ani de cind Steinbeck a urcat pe un transportor naval de trupe cu destinatia Anglia, urmind sa transmita catre New York Herald Tribune relatari de la fata locului despre razboiul ce inghitise Europa. Decupajele realizate de el masoara nu pulsul comandantilor, al celor cu acces la sali de sedinta in care se stabileau strategii, ci pe al maselor participante la razboi: superstitii, preconceptii, anecdote despre razboiul legumelor anglo-american sau despre asul oportunistilor din intregul ansamblu al fortele aliate, neobositul Bob Hope si prada de razboi Lili Marlene. Intr-o completa indiferenta fata de canonul jurnalistic, toate acestea se scalda copios in stilul deja consacrat, la acel moment, al scriitorului John Ernst Steinbeck. Pe cind Steinbeck se innoroia pe plajele europene, rubrica lui din NYHT devenea rapid una dintre cele mai mari atractii ale presei cotidiene si incepea sa-si largeasca difuzarea pe tot teritoriul SUA si mai departe, in spatiu si timp, pina in contemporaneitate. Introducerea semnata de autor ofera o nepretuita cheie de lectura.

„Reportajele de razboi ale lui Steinbeck sint memorabile nu atit datorita valorii lor istorice, cit puternicei note personale, profund umane, vitalitatii cu care e surprins efectul razboiului asupra celor aflati fie pe un transportor de trupe, fie pe un aerodrom din Anglia, fie in spatele frontului. Decorul se schimba, e cind Anglia, cind Africa de Nord, cind Italia, dar din toate relatarile razbat acelasi discernamint, aceeasi compasiune si intelegere a omului de rind ce caracterizeaza si fictiunea lui Steinbeck. […] Aceste reportaje sint niste povestiri la prima mina despre tinara America in razboi, istorisite de un povestitor inegalabil. Jurnalism de calitate, da, dar si literatura de calitate.” (Kirkus Reviews)

„Daca ati uitat cum a fost razboiul, Steinbeck va va reimprospata memoria. Genul acesta de scriitura este mereu actual.” (Chicago Tribune )

„Locotenentul urca incet dealul catre pozitiile ocupate de germani. Tinea steagul alb deasupra capului, iar steagul era un prosop de baie. Mergea si se gindea la cit e de fraier. Practic, isi pusese pielea-n bat. Seara trecuta, cind pledase pentru privilegiul
de-a urca dealul ca sa incerce sa-i pacaleasca pe friti sa se predea, nu stiuse cum urma sa se intimple treaba. Nu stiuse cit de singur si expus avea sa fie.” (John Steinbeck)

„Incordarea si altitudinea exercita efecte ciudate asupra omului. La peste 9.000 de metri, organismul e supus unor conditii la care nu e facut sa reziste. Omul respira oxigen printr-un tub, iar ochii si urechile ii functioneaza la presiune redusa. Nici nu-i de mirare, asadar, ca uneori vede lucruri care nu exista si nu vede lucruri care se afla in fata lui. Au fost cazuri de mitraliori care au atacat nave de-ale lor sau care au tras rafale impresionante in vazduhul gol, crezind ca au zarit o svastica.” (John Steinbeck)