Basil Hallward picteaza intr-o buna zi portretul tulburator al lui Dorian Gray. Doar ca, odata cu trecerea timpului, tinarul din tablou imbatrineste, pe cind modelul lui, Dorian, ramine neschimbat. Fiecare fapta, fiecare an care trece lasa pe chipul pictat inca un semn, fara ca acest amanunt sa fie cunoscut de ceilalti; doar creatorul lui, Basil Hallward, stie si va lua secretul in mormint. Dorian Gray va ajunge si el la confruntarea fatala cu reflexia sa pictata si va sfirsi, imbatrinit fara veste, victima misterioasa a imaginii din tabloul pe care atit l-a pretuit.

„Dorian merse distrat spre tablou si se intoarse sa-l priveasca. Cind il vazu, se trase inapoi, iar obrajii i se imbujorara de placere. In ochi ii aparu o expresie de bucurie, de parca s-ar fi recunoscut pentru prima oara. Statu acolo nemiscat, extaziat, vag constient de ce-i spunea Hallward, dar fara sa sesizeze sensul cuvintelor. Sensul propriei frumuseti ii aparu ca o revelatie. Nu o simtise inainte. Complimentele lui Basil Hallward ii parusera doar exagerari fermecatoare venite din prietenie. Le ascultase, risese de ele si le uitase apoi. Nu-i influentasera firea. Apoi aparuse lordul Henry Wotton cu straniul lui panegiric despre tinerete, avertismentul teribil despre scurtimea ei.

Il impresionasera pe moment, iar acum, cum statea privind la umbra propriei sale frumuseti, il strabatu intreaga realitate a descrierii. Da, va veni o zi in care fata lui va fi ridata si sfrijita, ochii goi si incolori si gratia figurii sale, distrusa si deformata. Purpura buzelor se va stinge, iar auriul va disparea din parul lui. Viata care va trece in sufletul lui ii va ruina trupul. Va deveni ingrozitor, hidos si respingator.” (Oscar Wilde)