David Grossman este autorul bestsellerului Pina la capatul pamintului, roman distins in 2009 cu premiul Albatros, acordat de Fundatia Gunter Grass din Germania, si in 2011 cu premiile Medicis Etranger si JQ-Wingate, o cutremuratoare poveste despre iubire si prietenie, in care istoria intervine mereu cu brutalitate in destinul oamenilor.
 
Cel mai trist om din lume e clovnul, se stie. Si cind clovnul se apuca sa rida de el insusi si de viata lui cea trista, lumea din jur e nelamurita: ar trebui sa rida impreuna cu el? Sa ceara banii inapoi pe bilet? Sa-l huiduie gros? Cu Dovala Gi, comediantul care face stand-up in romanul lui David Grossman, nu ride mai nimeni – povestile lui, amintiri inspaimintate ale celei mai lungi calatorii pe care a facut-o copilul care a fost, ingheata zimbetul pe buze si tintuiesc spectatorul pe scaunul incomod al barului unde a venit ca fraierul, asteptindu-se la niste bancuri.

Un cal intra intr-un bar nu e nici pe departe o carte care se citeste dintr-o singura suflare, cum spune Dovala bancurile cu melcul, testoasa si papagalul. Dimpotriva: din cind in cind, tristetea peste care s-a lipit strimb masca hohotului de ris e coplesitoare, datatoare de ghem in stomac si pauza de lectura. Dovala se face bucati la microfon, in fata stimatului spectator: mitraliaza bancuri, mai bune ori mai proaste, ride de el insusi, se injura, isi cara pumni, se umple de singe. Stimatul spectator hohoteste cit hohoteste, pina nu mai intelege nimic din ametitorul risu’-plinsu’ de sub reflectoare. Dar Dovala continua: poate doar asa, rizind cu lacrimi, ajunge si el sa priceapa ce a trait.
 
„Un numar de stand-up comedy atit de straniu, ca-ti rascoleste cele mai ascunse resorturi ale sufletului. Terifiant si seducator in acelasi timp, romanul lui Grossman lasa sa se vada, prin tehnica literara a unui virtuoz, o vulgaritate frapanta cum numai un act purificator poate fi.” (Haaretz)
 
„David Grossman surprinde cu o lectie profunda despre mecanismele emotiei si, in acelasi timp, spune o poveste de o frumusete ce-ti da fiori.” (El País)
 
„Protagonistul lui Grossman inspira cititorilor teama, incordare si compasiune, nu doar prin lucrurile uimitoare pe care le spune pe scena, nu doar din pricina nesigurantei crescinde pe care-o emana, ci si pentru ca experienta lui de povestitor e un act ultimativ, singurul pe care-l mai poate duce la bun sfirsit in aceasta viata.” (Ynet)