Cum a imbogatit si a sustinut imaginarul mitul orasului? Ce reprezinta orasul din perspectiva utopica? Care  este rolul clasicului in procesul evolutiv al arhitecturii? Pornind de la aceste intrebari, acest volum va veni in intampinarea orizontului de asteptare al cititorului roman interesat de utopie si istoria imaginarului, intr-o vreme cand prabusirea distopiilor sociale si a utopiilor, deopotriva, ar putea indemna la „realism”.

Potrivit lui Augustin Ioan „asezarea umana este deopotriva despartita de haosul asemantic inconjurator prin ordine urbana si unita cu regiunile cosmice transcendente prin intermediul Centrului de autoritate sacra si/sau mundana”.

„Utopiile sociale privesc orasul ca pe un vehicul. Orasul este secund si o consecinta a reformarii societatii. Daca, si numai daca, aceasta este vindecata, societatea poate atinge plenitudinea intr-un oras ideal. In aceste utopii, arhitectura orasului nu este parte din discurs, ci va deriva cu necesitate dintr-o realitate comunitara superioara. Orasul este deci o consecinta a societatii ideale care il va genera si locui deodata”.