In anul 1926, Constantin Brancusi a hotarat sa prezinte publicului american, iubitor de arta, 71 de lucrari la o galerie din New York; primele 20 au ajuns la vama, urmand a fi scutite, conform legilor in vigoare, de taxe. Doar ca, la deschiderea cutiilor, ofiterii de frontiera au dat peste o serie de obiecte ciudate, realizate in marmura, bronz si lemn, cel mai straniu parandu-li-se a fi unul de aspect fusiform, intitulat „Pasare in spatiu”. Nedumeriti,, l-au incadrat in categoria „ustensile de bucatarie si echipament medical”, stabilind o taxa de 240 de dolari. In anul urmator Brancusi a contestat in instanta decizia vamesilor americani. Rasunetul acestui eveniment avea sa fie amplu. O publicatie ca „Time”, de pilda, relata ca la expozitia din Manhattan, batranele si diletantii se adunau in jurul unui obiect, cu gura cascata, soptind: «Este o pasare? Daca nu este, atunci ce este? Orice este, este arta?».

Dupa aproape un secol de la acest rasunator proces o intrebare se pune in mod legitim: cum de a fost posibil? Cum de s-au incumetat vamesii americani sa nege calitatea artistica a „Pasarii in spatiu”? Cum de s-au intrebat unii privitori anonimi: „Ce este?”  Este arta, oare?”

Intr-adevar, ce este, de fapt, obiectul artistic? Ce este arta, in esenta ei?

„Dar pictura lui Manet depaseste cadrul realismului si opteaza pentru o varianta mai radicala, exersata in Anglia de un artist vizionar si indraznet, William Turner. Realitatea e coplesitoare din clipa initiala a receptarii senzoriale. Ochiul – si, desigur, prin el, spiritul – e impresionat de vibratia culorilor, a caror armonie se comunica direct, rascolind edificiul fiintei receptoare. A simti mesajul intens si pur al culorii inseamna a patrunde efectiv in realitatea obiectului contemplat si recreat din temelie. Intrebat despre titlul unui tablou marin, Monet a raspuns cu simplitate: „Mettez, Impression. Soleil levant”. Sugestia lui a fost preluata de crtiticul Louis Leroy si a doua zi titlul comentariilor sale din revista „Charivari” a fost „Exposition des Impressionnistes”. Dar „impresionismul” inspirat de afirmatia lui Monet se poate numi la fel de bine „senzorialism” (sau „senzualism”) pentru ca senzatia primara este creatoarea impresiei si pentru ca, prin intermediul ei, pictorul – iar mai apoi, privitorul – patrund in „substanta” sau in „carnatia” realitatii vii, nemijlocite, gratie culorii atotputernice.”

Corneliu Mircea, capitolul Modernismul