Aceasta carte aproape mitica, probabil opera cea mai seducatoare a lui Fernando Pessoa, e un monolog de o tristete indicibila, care surprinde cu o minutie halucinanta interiorul cu mii de fatete al unuia dintre numerosi sai heteronimi, Bernardo Soares.

„Angloman, miop, curtenitor, timid, invesmantat in culori sumbre, reticent si familiar, cosmopolit predicand nationalismul, investigator solemn al lucrurilor futile, umorist care nu surade nicicand, dar ne ingheata sangele, inventator de alti poeti si distrugator de sine insusi, autor de paradoxuri clare ca apa limpede si la fel ca ea de vertiginos, caci pentru el a simula inseamna a se cunoaste pe sine, misterios, dar fara sa cultive misterul, misterios ca luna la amiaza, fantoma taciturna a sudului portughez, cine este Fernando Pessoa?“ — OCTAVIO PAZ

„Bernardo Soares priveste lumea frematand. El nu pretinde sa descifreze realul. Se foloseste de privire doar ca sa-i dea emotii, caci lumea lui e facuta din emotii, iar el isi propune sa schimbe lumea emotiilor. Bernardo Soares vrea sa-i atribuie lumii opace care il inconjoara emotia pe care o simte in  interioritatea lui.“ — ANTONIO TABUCCHI

„Autorul Cartii nelinistirii este omul generic profund ranit de existenta, contemplatorul propriei disparitii, care se abandoneaza in instinctul natural, «calauzit numai de ceea ce face trandafirii sa infloreasca si de ceea ce transforma in frumusete moartea frunzelor».“ — DINU FLAMAND